Toți am trecut prin următorul scenariu: intri într-o cameră cu un scop, iar în loc să finalizezi sarcina pe care o aveai în minte, te întâmpină o ceață mentală atât de intensă încât uiți de ce ai intrat acolo în primul rând. Nu este surprinzător că, dacă această experiență se repetă, o persoană se poate întreba dacă nu cumva este un simptom al unei afecțiuni de sănătate.
Totuși, această experiență este un fenomen cognitiv bine documentat. Fenomenul este cunoscut sub numele de „Efectul ușii” și a fost documentat pentru prima dată de Universitatea Notre Dame în Quarterly Journal of Experimental Psychology.
Cercetarea a urmărit participanții care transportau obiecte prin medii reale și virtuale, analizând cum performa memoria acestora în diferitele setări.
Studiul a constatat că participanții erau cel mai susceptibili să uite ce țineau sau ce făceau după ce treceau printr-o ușă, chiar dacă parcurgeau aceeași distanță într-o singură cameră. Acest lucru a dat naștere termenului „granița evenimentului”, o noțiune potrivit căreia creierul împarte organic experiențele în episoade. O ușă acționează atât ca o barieră fizică, cât și psihologică, pe care creierul o interpretează ca pe sfârșitul unui eveniment și începutul altuia. Pe măsură ce treci prin ușă (sau graniță), memoria ta „șterge” ceea ce consideră irelevant.
Reproducerea amintirilor depinde de codificarea contextuală, un principiu bine stabilit în psihologia cognitivă. Atunci când o persoană dezvoltă o intenție imediată, cum ar fi încărcarea unui telefon, creierul leagă sarcina de semnalele vizibile din mediul său actual, precum un laptop, o carte pe care o citea sau biroul.
Pe măsură ce intri într-o cameră nouă, creierul construiește o hartă mentală a spațiului, găsind orice element relevant. Acest lucru stimulează hipocampul creierului, care joacă un rol în recuperarea amintirilor, și cortexul prefrontal, responsabil de gestionarea scopurilor. Dacă semnalele de context originale nu mai sunt disponibile, acest lucru poate împiedica creierul să recupereze scopul stabilit chiar cu câteva momente înainte.
Studiile au descoperit că cei care experimentează o încărcătură cognitivă mare sunt cei mai susceptibili să uite scopurile pe termen scurt, în special atunci când schimbă sarcinile. Cercetările de la Departamentul de Neurologie al Universității din Pennsylvania arată că somnul insuficient afectează codificarea și recuperarea memoriei pe termen scurt, ceea ce înseamnă că, cu cât ești mai obosit sau „ocupat emoțional”, cu atât este mai probabil creierul să uite sarcina pe care o aveai în minte, chiar în mijlocul activității.
În cele din urmă, nu ești uituc și nu, nici nu e un semn de demență, ci creierul tău pur și simplu prioritizează amintirile. Creierul interpretează o cameră nouă ca un scop nou și poate apăsa prematur butonul de ștergere asupra intenției tale inițiale. Pentru a evita acest lucru:
Foto: shutterstock
Sursă: