„O beneficiară are nişte răni îngrozitoare la faţă, la ochi. Nu am sesizat exact dacă mai are ochii sau nu”, a declarat Dumitrescu Monica, inspector Consiliul de Monitorizare, potrivit Observator News.
„Erau ţinute în diferite anexe, în dormitoare de către 4 sau 15 paturi pline cu beneficiari. La un moment dat ne-au spus că ăştia sunt toţi, dar mergând prin toate anexele şi toate construcţiile de aici am mai găsit o cameră cu încă doi beneficiari. Am găsit cazarmament uzat, cearșafuri rupte. De îngrijiți pe partea medicală nu au controale la medicii specialiști, nu am găsit la dosare. O altă problemă, nici decesele încă nu am reușit să le identificăm până acum, ce număr de decese au avut loc aici, în centru”, a mai adăugat Dumitrescu Monica, inspector Consiliul de Monitorizare.
Familia unei bătrâne care a murit acolo a reclamat totul
Controalele au început în primăvara acestui an, după o sesizare făcută de familia unei bătrâne din centru. Femeia a murit acolo în ianuarie 2025, iar o rudă a acesteia a sesizat Poliția, supărată că nu a fost anunțată de sfârșitul bătrânei și nu a primit nici actele de deces.
Valeriu Chihaia, prim procuror Parchetul teritorial Botoșani: „A fost constituit un dosar penal, având ca obiect infracțiunea de omor. S-a dispus și exhumarea cadavrului respectivei persoane, precum și o percheziție la centrul de îngrijire menționat.”
Sursa foto: shutterstock