Horoscop săptămâna 13-19 martie 2023. Zodia care dezvoltă o stabilitate interioară mai puternică

Află ce prezic astrele în săptămâna 13-19 martie 2023. Horoscop săptămâna 13-19 martie 2023.
  • Publicat:

Află ce prezic astrele în săptămâna 13-19 martie 2023. Horoscop săptămâna 13-19 martie 2023.

Berbec – Folosește-ți înțelept resursele și energia!

În timp ce aperi cu fermitate ce este important pentru tine, în termeni de idei, convingeri, valori, unele persoane pot să nu fie cele mai sincere în intențiile lor. De aceea, alege să-ți investești înțelept energia și resursele doar în acei oameni, informații sau medii care merită eforturile tale. Intrarea lui Venus în Taur din 16 martie îți îmbunătățește situația veniturilor atâta timp timp cât rămâi realist și organizat în privința investițiilor pe care vrei să le faci. Ascultă-ți intuiția!

Taur – Fii realist în gestionarea resurselor!

Intrarea lui Venus în propriul tău semn îți oferă noi oportunități de a te pune în valoare indiferent de planul vizat. În timp ce realizezi ca unele relații sau situații trebuie încheiate, descoperi care sunt acele persoane stabile și sincere care merită să-ți rămână alături. Indiferent de obiectivele sau planurile de viitor la care lucrezi, este important să rămâi cât mai realist și mai obiectiv în modul în care îți investești resursele. Un prieten joacă un rol esențial!

Gemeni – A-ți construi propria strategie este esențial!

O lipsă de motivație, de energie sau vitalitate poate fi resimțită mai pregnant în această perioadă însă intrarea lui Mercur în Berbec din 19 martie te va susține în a căpăta mai multă vigoare și asertivitate. Un proiect poate întâmpina unele obstacole, va trebui analizat cu grijă pentru a vedea dacă mai este potrivit sau nu. Interacțiunea pe plan prefesional poate să nu fie foarte clară sau tu nu ți-ai stabilit o strategie anume, fii realist și vezi ce este important pentru tine.

Horoscop săptămâna 13-19 martie 2023

Rac – Poți avea unele revelații dacă ești pregătit pentru ele!

Unele conversații sau întâlniri pot scoate la suprafață chestiuni sensibile, nevindecate care te fac să reacționezi ușor defensiv dar care îți oferă șansa în același timp să te eliberezi de ce nu-ți mai folosește. În mijlocul unor tensiuni se pot naște unele revelații, însă este important să eviți exagerările. Odată cu intrarea lui Venus în Taur, te reorientezi către acei oameni sau planuri bune, stabile și potrivite ție în timp ce te decizi să devii mai asertiv profesional grație lui Mercur care intră duminică în Berbec.

Leu – Fii realist cu orice fel de investiție, personală sau financiară!

Dacă ești angrenat într-o negociere financiară sau discutarea unei oferte de job este important să te asiguri că ești clar în privința termenilor respectivi. Într-o discuție cu partenerul de cuplu, poți realiza că o parte din obiectivele voastre nu sunt tocmai comune, ceea ce va necesita clarificarea lor. Venus intră în Taur aducând o evidențiere a talentului și a aptitudinilor tale pe plan profesional în timp ce interesul tău în noi domenii de dezvoltare va fi în creștere. Fii realist cu orice fel de investiție, personală sau financiară!

Fecioară – Fii mai atent cu orice formă de parteneriat!

Orice încercare de colaborare sau cooperare indiferent domeniul vizat, sentimental sau profesional trebuie tratată cu atenție deoarece există riscul să nu te simți susținut în ceea ce este important pentru tine. O discuție mai intensă pe plan sentimental va aduce o stabilizare a situației. Odată cu intrarea lui Mercur în Berbec din 19 martie, devii mai clar și mai asertiv cu ce-ți dorești de la unele asocieri personale sau de business, abilitățile tale de analiză vor fi evidențiate.

Balanța – Evită suprasolicitarea și prioritizează-ți activitățile!

Cu cât vei reuși să-ți prioritizezi din activități cu atât îți vei putea atinge obiectivele. Evită orice suprasolicitare sau tendința de a prelua mai multe obligații decât poți duce și ai mai multă grijă la propria sănătate. Venus intră în Taur favorizând planul financiar și câștigurile prin intermediul unui partener. Dacă apar unele probleme de cuplu ai destulă răbdare și experiență pentru a discuta armonios. Mercur intră și el în Berbec deci vei începe să-ți aperi mai ferm interesele și „granițele”.

Horoscop săptămâna 13-19 martie 2023

Scorpion – Fii realist cu ce-ți dorești!

Este important să te asiguri că investești timp, resurse și implicare în relația potrivită, indiferent că vorbim de una sentimentală sau financiară. Cu cât ești mai realist și mai ferm în obiectivele tale, cu atât deciziile tale vor fi cele corecte. În același timp poți fi ținta unor observații sau critici din partea cuiva pe care vei căuta să le clarifici. Venus intră în Taur înbunătățind calitatea relațiilor tale în timp ce Mercur care intră duminică în Berbec îți amplifică spiritul de analiză dar și asertivitatea în mediul profesional.

Săgetător – Dezvoltă o stabilitate interioară mai puternică!

Interacțiunea cu ceilalți poate să nu fie una foarte clară deoarece oscilezi între a fi prea ferm sau prea îngăduitor cu nevoile sau dorințele celorlalți. Va trebui să-ți dezvolți o stabilitate interioară mai puternică. Dacă îți propui să faci unele aranjamente sau achiziții în cămin, asigură-te că-ți folosești resursele cât mai eficient posibil. Venus care intră în Taur te susține în a fii mai practic însă Mercur care intră duminică în Berbec îți amplifică nevoia de socializare și creativitate.

Capricorn – Comunică clar și transparent!

Claritatea în gânduri și cuvinte este cheia săptămânii pentru tine iar dacă vrei să-ți atingi obiectivele va trebui să te asiguri că procesul comunicării este clar și transparent. Dacă întâmpini oameni sau idei cu care nu rezonezi, evită să încerci să-i convingi pe ceilalți de propriul adevăr deoarece se pot ivi neînțelegeri, chiar și în mediul familial. Devii mai sociabil și mai dornic de activități plăcute și interactive grație intrării lui Venus în Taur dar și mai conștient de unele emoții profunde.

Vărsător – Fii precaut cu investițiile financiare și sentimentale!

Așteptările sau speranțele pe care ți le-ai făcut în privința unui proiect sau a unei relații anume pot să fie puse la îndoială întrucât realitatea poate să fie alta decât ți-ai fi dorit, deci fii atent și precaut unde și cât investești din atenție sau resurse. Unii oameni pot juca roluri diferite doar pentru a ieși în câștig. Odată cu intrarea lui Venus în Taur, stabilitatea și confortul familial vor deveni mai importante chiar dacă Mercur care intră în Berbec te îndeamnă să fii mai activ fizic și intelectual.

Pești – Păstrează-ți o strategie clară în tot ce realizezi!

Unele lucruri înaintează mai greu decât ți-ai fi dorit vis-a-vis de un proiect anume, în relația cu cineva din familie sau într-o chestiune emoțională, fapt care te poate face să te simți mai puțin entuziasmat. Poate chiar este nevoie să întrerupi unele colaborări dacă nu se dovedesc a fi fost potrivite, mizând pe ceva mai solid și mai practic. Mercur intră în Berbec dinamizând situația veniturilor tale în timp ce Venus care se pregătește să intre în Taur înbunătățește procesul comunicării.

Urmărește CSID.ro pe Google News