Icter

[Gălbinare, colorarea galbenă a pielii, îngălbenirea pielii]

Descriere icter

Icterul reprezintă colorarea în galben a pielii, mucoaselor şi a albului ochilor (sclerei). Icterul este determinat de creşterea nivelului de bilirubină în sânge. Bilirubina este un pigment colorat galben care este produs prin distrugerea celulelor roşii ale sângelui (eritrocite sau hematii). În mod normal bilirubina este metabolizată de către ficat şi eliminată prin bilă în tubul digestiv şi apoi prin materiile fecale la exterior.

La nou-născuţi nu este neobişnuit să apară coloraţia galbenă a pielii şi ochilor datorită icterului neonatal. Acesta este frecvent şi apare la cca. 60% dintre nou-născuţi.

În multe cazuri, icetrul neonatal nu este o cauză de îngrijorare şi nu necesită tratament. Totuşi, este important de anunţat medicul pediatru în cazul apariţiei icterului la nou-născut pentru ca acesta să poate evalua nivelele de bilirubină şi să monitorizeze şi să trateze icterul dacă este necesar.

Nivelele crescute sau creşterea rapidă a nivelului de bilirubină la nou-născuţi poate duce la complicaţii grave ce pun viaţa în pericol, precum paralizia cerebrală şi leziuni cerebrale. Supravegherea şi tratarea precoce a nivelelor crescute de bilirubină scad riscul apariţiei complicaţiilor grave.

La copii şi adulţi, icterul apare când nivelele de bilirubină cresc datorită unor afecţiuni serioase care duc la distrugerea sau disfuncţia ficatului sau care blochează ductele biliare. Ductele biliare transportă bila către tractul digestiv unde se amestecă cu bolul alimentar. De asemenea, anumite afecţiuni ale vezicii biliare sau pancreasului, precum pancreatita sau litiaza biliară (pietre) pot cauza obstrucţia ductelor biliare ceea ce duce la apariţia icterului.

Afecţiunile hepatice grave includ hepatita şi ciroza. Anumite afecţiuni hematologice precum anemia hemolitică pot determina şi ele icter datorită distrugerii anormale a celulelor roşii ale sângelui ceea ce creşte nivelul de bilirubină. Icterul apărut la copii şi adulţi se rezolvă prin diagnosticarea şi tratarea cauzei care l-a produs. Diagnosticarea şi tratarea precoce a cauzei reduce riscul complicaţiilor grave cum ar fi insuficienţa hepatică.

La copii, adolescenţi sau adulţi, simptomele ce pot însoţi icterul includ:

• Dureri abdominale;
• Urină maronie sau închisă la culoare;
• Simptome asemănătoare gripei (fatigabilitate, febră, dureri în gât, cefalee, tuse, dureri generalizate);
• Prurit (mâncărime) genralizat;
• Stare generală alterată, proastă;
• Greaţă, vărsături şi diaree;
• Scaune decolorate sau de culoarea lutului;
• Apetit scăzut;
• Pierdere inexplicabilă în greutate;
• Slăbiciune.
Adesea, nou-născuţii cu icter uşor nu prezintă alte simptome, în afara icterului.

Cauze posibile pentru apariția icterului

În mod normal, organismul înlocuieşte permanent celulele roşii sangvine îmbătrânite cu unele noi. Din acest proces rezultă un pigment galben numit bilirubină. Bilirubina este metabolizată în ficat şi eliminată prin bilă care conţine şi substanţe ce ajută la digestie. Bila ajunge prin ductele biliare în intestinul subţire pentru a ajuta digestia şi se amestecă cu materiile fecale fiind eliminată.

Icterul apare atunci când acest proces este întrerupt de diferite boli sau condiţii, ceea ce duce la creşterea nivelului de bilirubină în organism. Cauzele care produc icterul sunt diferite la nou-născuţi şi la adulţi şi copii.

La nou-născuţi icterul este frecvent datorat icterului fiziologic, care de obicei nu este grav şi adesea dispare în primele două săptămâni după naştere. Ficatul femeilor însărcinate prelucrează bilirubina produsă de făt înainte de naştere. După naştere, ficatul nou-născutului începe să funcţioneze şi să proceseze bilirubina, dar nu în cantităţi suficiente în primele câteva zile. De aici rezultă icterul fiziologic al nou-născutului, manifestat prin îngălbenirea temporară a pielii şi albului ochilor nou-născutului şi care adesea nu este grav.

Cauze grave, dar mai puţin frecvente de icter neonatal (icter bebeluși) includ:

• Atrezia biliară (obstrucţia canalelor care transportă bila din ficat la vezicula biliară);
• Anumite anomalii sau afecţiuni hematologice (ale sângelui);
• Anumite afecţiuni dobândite;
• Infecţiile;
• Boli hepatice;

Icterul apare la copii şi adulţi atunci când bilirubina creşte datorită unor afecţiuni grave care produc distrugerea sau disfuncţia ficatului sau care blochează canalele biliare.

Cauze hepatice sau legate de sistemul biliar pentru apariția icterului:

• Îngustarea sau obstrucţia canalelor biliare (pancreatită, litiază biliară);
• Cancer, inclusiv hepatic sau pancreatic;
• Ciroza (fibrozarea ficatului cauzată de diferite afecţiuni hepatice);
• Colestaza de cauză medicamentoasă (încetinirea fluxului biliar datorită unor medicamente);
• Hepatita (inflamaţia ficatului care poate fi determinată de alcoolism, medicamente sau infecţii);
• Icterul ischemic hepatocelular (datorită lipsei fluxului sangvin sau oxigenului la nivelul ficatului);
• Malaria (boală în care paraziţii distrug celulele roşii sangvine);
• Obstrucţia canalelor biliare dată de sarcină.

Alte cauze de icter:
• Anemia hemolitică (situaţie în care organismul distruge prea multe celule roşii);
• Anemia cu celule în seceră (boală ereditară caracterizată prin formă anormală a celulelor roşii care sunt distruse).

Trebuie să mergi urgent la doctor dacă:

Un nou-născut prezintă simptome precum:
• Nervozitate extremă;
• Probleme grave de alimentaţie sau imposibilitatea de a hrăni nou născutul la sân sau cu biberonul;
• Lipsă de reacţie;
• Lipsa scaunelor sau a urinii;
• Corp neobişnit de slab, rigid sau moale;
• Mişcări oculare ciudate;
• Icter sever sau trezire dificilă;

Un copil sau adult prezintă simptome asociate icterului ca de exemplu:
• Ascită (aculmularea de lichid în abdomen şi mărirea de volum a acestuia);
• Sângerări precum hematemeză (vărsături cu sânge) sau hemoragii masive rectale;
• Modificări ale stării de alertă sau conştienţă, ca de exemplu leşinul;
• Modificări ale stării mentale sau schimbări bruşte de comportament cum ar fi confuzie, letargie sau lipsă de reacţie;
• Dificultăţi respiratorii sau scurtarea respiraţiei;
• Tremor muscular sau tremurături;
• Edeme (umflare) brusc instalate la nivelul membrelor inferioare;
• Slăbiciune severă.

CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. Informatia prezentata poate include inacurateti de ordin tehnic sau erori de tastat. Informatiile acestui site va sunt oferite cu buna credinta, din surse apreciate ca fiind de incredere.

Damian Raluca Oana
Totul a început pe la vârsta de 13 ani când m-am hotărât să devin medic şi nu orice fel de medic, ci neurochirurg. Am avut întotdeauna susţinerea părinţilor mei şi a surorii mele şi astfel am reuşit să iau examenul la facultatea de Medicină Generală în Bucureşti. Tatăl meu mi-a spus ...
citește mai mult
Vezi Semne și simptome în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Tratamentul personalizat în cancerul colorectal