Recomandări de la Protecția Consumatorilor: cum să faceți cumpărături sigure pentru Paște

  • Publicat:
Recomandări de la Protecția Consumatorilor: cum să faceți cumpărături sigure pentru Paște

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România vine în această perioadă cu sfaturi utile pentru toţi consumatorii produselor tradiţionale precum ouăle, carnea de miel şi cozonacul. Iată ce trebuie să ştim despre cele mai populare alimente din această perioadă!

La fiecare aliment, prospeţimea este cea care ar trebui să ne preocupe în primul rând, deoarece numai alimentele proaspete ne pot asigura întreaga cantitate de nutrienţi existentă în acestea. În plus, ne putem proteja şi de eventuale toxinfecţii alimentare generate de alimentele în curs de alterare.

Ouăle

În comerţ, ouăle se vând în cofrage de 6, 10, 15 şi 30 de bucăţi. În conformitate cu H.G. nr. 415/2004 privind regimul de comercializare a ouălor, însoţită de Normele metodologice de aplicare, pe fiecare ou trebuie să fie aplicat, prin ştanţare, următoarele informaţii, în ordinea de mai jos:

  • sistemul de creştere a găinilor este reprezentat de o cifra de la 0 la 3, astfel: cifra 0 corespunde ouălor provenite de la găini crescute în sistem ecologic; cifra 1 corespunde ouălor provenite de la găini crescute în aer liber; cifra 2 corespunde ouălor provenite de la găini crescute în hale, unde se pot deplasa; cifra 3 corespunde ouălor provenite de la găini crescute în baterii îmbunătăţite.
  • un cod de două litere care reprezintă ţara de origine (România – RO, Polonia – PL  etc.);
  • un cod de două litere care reprezintă judeţul (Buzău – Bz, Bacău – Bc, etc.);
  • un cod de trei cifre, de la 001 la 999 care reprezintă numărul de ordine în cadrul judeţului.

Totodată, se aplică, tot prin ştanţare, pe fiecare ou data durabilităţii minimale (DDM), care este data până la care ouăle pot fi consumate. Data durabilităţii minimale trebuie fixată la mai puţin de 28 de zile după data ouatului. Cele două categorii de informaţii se aplică pe fiecare ou supus comercializării.

Pentru o înţelegere a informaţiilor de mai sus vă oferim o interpretare a următorului exemplu de ştanţare aplicat pe un ou. Astfel, codul alfanumeric 3ROBZ012, urmat de codul D.D.M. 21.05.13, se interpretează după cum urmează: oul provine de la o găină crescută în baterii modernizate (cifra 3), ţara de origine este România, crescătorul de păsări se află în judeţul Buzău, iar 012 reprezintă un număr de ordine acordat producătorului, oul poate fi consumat pana la data de 21 mai 2013, inclusiv.

Pe ambalajul de comercializare (cofrag) trebuie să fie menţionate, cu caractere vizibile şi lizibile, informaţii referitoare la:

  • Mărimea/greutatea oului- există următoarea clasificare după greutate: ouă XL (73g şi peste), ouă L ( de la 63g până la 73), ouă M (de la 53 g până la 63) şi ouă S (sub 53 g);
  • Numărul de ouă aflate în ambalajul de comercializare(cofrag);
  • Clasa de calitate (ouă categoria A sau ouă proaspete, ouă categoria B sau ouă calitatea a doua);
  • Numele sau denumirea şi adresa unităţii care a ambalat sau a celei pentru care se ambalează ouăle;
  • Ţara de origine;
  • Termenul de valabilitate, urmat de recomandările de depozitare;
  • Metoda de producţie/sistemul de creştere a găinilor (0, 1, 2 sau 3).

Opţional, pe cofrag mai pot fi menţionate: preţul de vânzare, indicaţii despre modul de furajare a găinilor ouătoare, informaţii nutriţionale la 100g produs sau pentru un ou cu greutate medie (53 grame), informaţii care să promoveze vânzarea ouălor cu condiţia ca acestea şi modul în care sunt alcătuite să nu inducă în eroare consumatorul.

Important de ştiut despre ouă!

Ouăle nu se spală, respectiv nu se curăţă înainte sau după clasificarea lor. Ouăle nu se supun niciunui tratament de conservare, nu se păstrează în spaţii refrigerate (unde temperatura este menţinută artificial sub  5⁰C). După cumpărare, ouăle se păstrează în frigider. Dacă de la data ouatului au trecut nouă zile, ouăle sunt considerate extra proaspete, după 9 zile de la data ouatului până la a 27-a zi după data ouatului, ouăle sunt considerate proaspete.

Calitatea unui ou depinde de sistemul de creştere al găinilor (0, 1, 2 şi 3) şi de hrana administrată acestora. Ouăle cele mai gustoase şi hrănitoare sunt cele provenite de la găini crescute în sistem ecologic, unde există norme stricte legate de suprafaţă, dar şi de furajele care se administrează acestora. Aceste ouă sunt marcate cu cifra 0. La polul opus se află ouăle provenite de la găini crescute în baterii modernizate. Preţul ouălor depinde de cantitatea de ouă cumpărate, greutatea acestora şi modul în care au fost crescute găinile.

În comerţ, găsiţi şi ouă gata vopsite. Acestea provin numai de la găini crescute în baterii.

Ouă roșii de Paște: ce simbolizează culoarea roșie și de ce se ciocnesc ouăle de Paști
Sursa foto: Shutterstock

În final, vă oferim următorul sfat: cu cât data durabilităţii minimale este mai departe de momentul cumpărării, cu atât oul este mai proaspăt, astfel crescând şansele de a cumpăra oua extra proaspete.

Curiozităţi despre ouă

Ştiţi câte ouă puteţi cumpăra cu 5 dolari americani în diferite ţări ale lumii? Ne-am interesat şi am aflat că: în China cumperi 57 de ouă, în România 43 de ouă, în SUA 34 de ouă, în Canada 19 ouă şi în Suedia 15 ouă. Un român consumă în fiecare lună, în medie, 20 de ouă, conform datelor furnizate de Institutul National de Statistică.

Cel mai bine tolerat de organism este oul fiert moale. Acesta este digerat în 1-2 ore, în timp ce omleta se digeră după 3 ore.

Un ou mărimea M furnizează organismului 80 kcal, 6,6 g proteine, 5,9 g lipide, 0,07 sodiu, 100 mg fosfor, 70 mg potasiu, 30 mg calciu, 1,4 mg fier, 6 mg magneziu, 80 mg clor, 30 mg sulf, 0,27 g colesterol.

De ordinul microgramelor găsim complexul de vitamine B, lecitină, iod, cupru, mangan şi zinc. Colesterolul se găseşte în gălbenuşul oului.

Carnea de miel

Este o carne roşie, bogată în acizi graşi Omega 3, zinc (100 g carne de miel conţine 40% din doza zilnică recomandată de zinc), complexul de vitamine B, hipocalorică, din 100 g carne de miel preparată numai la grătar sau la cuptor asimilăm 160 kcal.

Cum se recunoaşte carnea de miel proaspătă?

Aprecierea prospeţimii cărnii de miel se realizează organoleptic, folosindu-se organele de simţ: văzul, mirosul şi pipăitul. Astfel, aprecierea organoleptică are în vedere următoarele:

  • aspectul: la carnea proaspătă suprafaţă este acoperită cu o peliculă uscată, iar în secţiune, carnea este lucioasă şi slab umedă;
  • culoarea: la suprafaţă este roz, iar în secţiune culoarea este roşie, caracteristică speciei şi regiunii anatomice;
  • consistenţa: fermă şi elastică, urma lăsată de apăsarea cu degetul dispare repede;
  • mirosul: plăcut, caracteristic speciei;
  • grăsimea: albă şi compactă;
  • măduva oaselor: elastică, lucioasă, iar în secţiune umple complet canalul medular;
  • tendoane şi articulaţii: lucioase, elastice, tari, lichid sinovial limpede;
  • bulionul (fiertura de carne după sedimentare): limpede şi aromat, cu un strat de grăsime la suprafaţă.

 

Recomandăm consumatorilor să achiziţioneze miei verificaţi de către medicul veterinar, cu o greutate a carcasei de peste 12 kg. Mieii sub această greutate au un conţinut ridicat de apă, ceea ce face ca prin operaţia de pregătire (fierbere, prăjire, frigere) să se diminueze cantitativ foarte mult (cantitatea de preparat aptă de consum).

Cozonac

Cozonacul este un produs cu densitate energetică mare, dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, cu cantitate mare de glucide (peste 50 g glucide la 100 g de produs). Reţeta de cozonac folosită de către bunici/mame şi prietene este pe bază de făină, ouă, zahăr, unt, ulei, lapte, drojdie, esenţa de rom, sare, nuca şi/sau stafide/rahat.

 

Din păcate, marii producători de produse de panificaţie şi produse de cofetărie „au umblat” la reţeta clasică a cozonacului, folosind materii prime de calitate scăzută. Ne referim la făina care nu este panificabilă decât prin folosirea amelioratorilor.

De asemenea, s-au scos din reţetă untul şi laptele, pentru a scădea costul de producţie, şi s-au introdus mulţi aditivi alimentari. Pe piaţa românească există sortimente de cozonac cu 14 aditivi!

De asemenea, este recomandat să citiţi foarte bine eticheta de pe orice produs. Fiţi atenți şi la vinul pe care îl cumpăraţi, la vopseaua de ouă, fructele, legumele şi orice alte alimente.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”