Maria Popovici a făcut mărturisiri sincere despre una dintre cele mai dificile perioade din viața sa. Invitată în podcastul realizat de Teo Trandafir, comedianta a povestit cum s-a confruntat cu acumularea kilogramelor în plus, dar și cu atacurile de panică, explicând ce a ajutat-o să își schimbe stilul de viață.
Comedianta a spus că, până în jurul vârstei de 25 de ani, nu a avut probleme cu greutatea. Ulterior, însă, a luat aproximativ 30 de kilograme și a început să caute explicații pentru schimbările prin care trecea.
Potrivit acesteia, alimentația, dezechilibrele hormonale și starea psihică au avut toate un rol în procesul de îngrășare.
„Am fost un copil destul de zvelt, am mâncat ce am vrut și, după 25 de ani, am început să mă îngraș teribil. Adică vreo 30 de kilograme. (…) E și hormonal, doar că oamenii trebuie să înțeleagă că nu e doar hormonal. De la problemele hormonale sau mentale cu care te lupți, mănânci. Astfel ajungi să te îngrași și mai tare”, a explicat Maria Popovici.
Artista a povestit că transformarea a început după discuțiile cu un medic ginecolog, care i-a explicat importanța alimentației și rolul inflamației în organism.
Maria Popovici spune că a învățat mai multe despre alimentația antiinflamatoare și despre modul în care anumite alegeri alimentare pot influența nu doar greutatea, ci și starea generală de bine.
Totuși, comedianta a subliniat că nu dorește să ofere recomandări medicale și că vorbește exclusiv despre propria experiență.
„Eu vreau să vă spun doar ce am înțeles eu. Nu sunt medic”, a precizat aceasta.
:format(webp):quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.csid.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2FMaria-Popovici-inainte_-dupa-1200x704.jpg)
În cadrul podcastului, Maria Popovici a vorbit și despre atacurile de panică cu care s-a confruntat începând cu vârsta de aproximativ 25 de ani.
Ea a mărturisit că, la început, nu înțelegea ce i se întâmplă și că senzația predominantă era aceea că nu mai poate respira.
„Eu, de exemplu, credeam că mă sufoc, că nu mai am aer în plămâni”, a spus comedianta.
Potrivit acesteia, atacurile de panică îi provocau senzația unui pericol iminent, chiar dacă în realitate nu exista niciun motiv concret de alarmă.
Maria Popovici spune că unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-a făcut a fost să ceară ajutor și să înceapă terapia.
„Am mers la terapie și nu mi-a fost rușine să vorbesc despre asta cu toată lumea din jurul meu. Eu, când pățesc ceva, cer ajutor, nu mi-e rușine. Foarte mulți oameni nu depășesc partea asta de rușine”, a declarat artista.
Experiența a determinat-o să acorde mai multă atenție atât sănătății fizice, cât și celei emoționale, despre care spune că sunt strâns legate. Totodată, mesajul transmis de comediantă este unul de încurajare pentru persoanele care trec prin situații similare: să nu ezite să ceară sprijin specializat atunci când simt că au nevoie.
FOTO: Instagram @missmariapopovici.