Un bărbat din Bacău a fost înştiinţat printr-un document oficial că a murit, deşi e viu: „Administrativ vorbind, am decedat”

  • Publicat:
Un bărbat din Bacău a fost înştiinţat printr-un document oficial că a murit, deşi e viu: „Administrativ vorbind, am decedat”
Un bărbat din Bacău a fost înştiinţat printr-un document oficial că a murit

Un incident bizar a avut loc în comuna Valea Seacă, județul Bacău, unde un bărbat a avut parte de o surpriză greu de imaginat. Eugen Popa a primit prin poștă un document oficial emis de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), în care era informat că figurează ca fiind decedat și, în consecință, i se retrag anumite drepturi sociale.

Un bărbat din Bacău a fost înştiinţat printr-un document oficial că a murit

Paradoxul situației este evident: bărbatul este perfect sănătos și trăiește în mod normal, însă, dintr-o eroare administrativă, a fost „șters” din evidențele instituției. În loc să reacționeze cu nervi sau indignare, Eugen Popa a ales să trateze întâmplarea cu mult umor și a povestit întreaga experiență pe rețelele de socializare, stârnind numeroase reacții și comentarii.

„Dragi prieteni, astăzi am aflat că pentru statul român sunt decedat. Oficial. Undeva, într-o bază de date prăfuită, cineva a apăsat un buton şi a decis că povestea mea s-a încheiat. Nu ştiu ce ştiu ei, dar eu sunt încă aici. Viu. Respir. Merg. Am puls. Chiar şi nervi, din belşug”, a scris, pe pagina de socializare, Eugen Popa, potrivit Agerpres.

Eugen Popa a făcut haz de necaz

În mesajele sale, acesta a ironizat situația, sugerând că motivul pentru care a fost declarat mort ține de o lipsă de sincronizare cu sistemul birocratic. Gluma sa a scos în evidență, într-un mod amuzant, dar totodată critic, problemele de funcționare ale unor instituții publice și erorile care pot avea consecințe serioase pentru cetățeni.

„Sau poate viaţa mea n-a avut suficiente ştampile, copii legalizate şi cozi interminabile. Cert e că, administrativ vorbind, am murit. Practic, însă, sunt încă pe picioarele mele şi destul de conştient încât să constat ironia. Când se va întâmpla cu adevărat, pentru că, la final, toţi ajungem acolo, vă propun un pact de prietenie: să ţinem secretul. Să nu ne grăbim să anunţăm statul. Să-l lăsăm să afle ultimul, din greşeală sau din întâmplare, aşa cum se întâmplă de obicei. Măcar atunci să râdem şi noi puţin. Până una-alta, dacă mă vedeţi pe stradă, să ştiţi că sunt o apariţie. Un decedat funcţional”, a mai spus băcăuanul.

Reprezentanții DGASPC au oferit explicații

Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău au explicat, într-un punct de vedere transmis agenției Agerpres, că documentul trimis bărbatului din Valea Seacă a fost afectat de mai multe greșeli de redactare. Potrivit acestora, nu este vorba despre o decizie reală privind decesul persoanei, ci despre o eroare administrativă apărută în procesul de întocmire a actului.

„Facem precizarea că, începând cu data de 1 decembrie 2025, ca urmare a procedurii de reevaluare prevăzută de Ordinul nr. 312/2025 privind aprobarea Procedurii de reevaluare a persoanelor cu handicap prevăzute la art. 58^3 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap de către comisiile de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, domnul P.E. nu se mai încadrează în prevederile Legii nr. 448/2006.

În acest context, domnului P.E. i s-a transmis o informare administrativă prin care ne-am fi dorit să îl înştiinţăm că dreptul la rovinieta gratuită a încetat. Din nefericire, s-a produs eroarea de redactare, în sensul utilizării termenului ‘deces’ în locul menţiunii corecte ‘neîncadrare în grad de handicap în urma reevaluării’”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Bacău, Elena Emilia Sorana Colţănel, conform agerpres.ro. 

Reprezentanții instituției au precizat că documentul transmis de DGASPC Bacău nu are valoare juridică și nu generează niciun fel de consecințe legale pentru persoana vizată, având exclusiv rol informativ. Aceștia au subliniat că drepturile bărbatului nu au fost afectate în niciun fel, iar situația nu a produs modificări în evidențele oficiale.

În legătură cu apariția acestei erori, conducerea DGASPC Bacău a anunțat declanșarea unei anchete interne, menită să stabilească modul în care a fost redactat documentul și să identifice responsabilitățile. Totodată, instituția a transmis că vor fi luate măsuri pentru a preveni repetarea unor situații similare pe viitor.

Urmărește CSID.ro pe Google News