Endometrioza este o boală inflamatorie cronică complexă, caracterizată prin prezența țesutului endometrial funcțional în afara cavității uterine. Această anomalie determină o reacție inflamatorie locală persistentă, care poate genera dureri pelvine cronice, infertilitate și alte complicații semnificative pentru calitatea vieții pacientelor.
Endometrioza este o afecțiune multifactorială, cu o puternică dependență de hormonii estrogeni, care reprezintă motorul principal al proliferării și activității țesutului endometrial ectopic. Totuși, pe lângă rolul esențial al estrogenilor, sistemul imunitar, factorii genetici și factorii de mediu contribuie semnificativ la dezvoltarea și evoluția bolii.
Am abordat mecanismele hormonale și implicațiile terapeutice în alte articole, însă în cele ce urmează, îmi propun să clarific rolul tratamentului hormonal, când este indicat și cum îl alegem corect pentru fiecare pacientă.
Țesutul endometrial ectopic este sensibil la acțiunea estrogenilor. Acești hormoni stimulează proliferarea și menținerea leziunilor de endometrioză, agravând simptomatologia și crescând riscul de complicații.
Scopul tratamentului hormonal este de a reduce influența estrogenilor asupra acestor leziuni, prin suprimarea ovulației, scăderea producției endogene de estrogen și inducerea unui „repaus hormonal controlat”. Acest lucru ajută la reducerea durerilor, prevenirea progresiei bolii și, în unele cazuri, la scăderea riscului de recidivă post-operatorie.
Este important de precizat că tratamentul hormonal nu vindecă endometrioza, dar joacă un rol major în gestionarea pe termen lung a simptomelor și în îmbunătățirea calității vieții.
Recomand tratamentul hormonal în următoarele situații:
Ce opțiuni terapeutice există și cum alegem corect? Anticoncepționalele combinate, prima linie de tratament. În practica mea, anticoncepționalele combinate sunt adesea prima opțiune terapeutică, atunci când nu există contraindicații.
Deși pare contraintuitiv să administrăm estrogen într-o afecțiune dependentă de acest hormon, anticoncepționalele combinate nu acționează precum estrogenii produși natural de ovar.
Administrarea continuă a pilulelor,fără pauze menstruale, este frecvent utilizată în acest scop.
Contraindicațiile includ antecedente de tromboembolism, hipertensiune necontrolată, fumat peste vârsta de 35 de ani sau alte patologii asociate.
Când anticoncepționalele combinate nu pot fi utilizate (din motive medicale sau de tolerabilitate), recomand progestativele. Dienogestul este cel mai utilizat progestativ în tratamentul endometriozei și are o bună eficiență clinică. Cu toate acestea:
Astfel, progestativele reprezintă o alternativă importantă, dar trebuie prescrise cu discernământ și adaptate fiecărui caz în parte.
Agoniștii GnRH (precum leuprorelina sau goserelina) induc o menopauză medicamentoasă temporară, prin suprimarea profundă a axului hipotalamo-hipofizar.
Pot fi utili în unele cazuri de durere pelvină severă sau în situații speciale (ex. leziuni rectovaginale profunde), dar:
Din acest motiv, nu recomand frecvent această terapie și o indic doar în cazuri atent selectate, pe perioade strict limitate și, de preferat, cu terapie de susținere hormonală („add-back therapy”) pentru a reduce efectele secundare.
Orice tratament hormonal presupune monitorizare regulată:
Tratamentul trebuie ajustat în funcție de evoluție și de răspunsul clinic al pacientei. Nu recomand niciodată terapii „standard” aplicate uniform, alegerea corectă este întotdeauna personalizată.
Tratamentul hormonal joacă un rol esențial în strategia de control a endometriozei. Deși nu este curativ, este adesea necesar pentru ameliorarea simptomelor, prevenirea progresiei bolii și creșterea calității vieții.
În absența contraindicațiilor, anticoncepționalele combinate reprezintă pentru mine prima linie terapeutică, datorită eficienței și profilului lor de siguranță. Progestativele sunt utile în cazuri selectate, iar agoniștii GnRH au indicații rare, limitate la cazuri severe sau rezistente.
O abordare empatică, informată și bine monitorizată rămâne cheia unui tratament eficient și sigur pentru pacientele cu endometrioză.
FOTO: Shutterstock