Tatăl și copilul electrocutați lângă piscina gonflabilă au murit în doar câteva secunde. Ce greșeală uriașă au făcut

Vacanţa în România s-a transformat într-o tragedie pentru o familie de germani. Un copil de 9 ani și tatăl său au murit electrocutați lângă o piscină gonflabilă. Tragedia s-a produs în curtea unei case din Cârța, județul Sibiu.
  • Publicat:
Tatăl și copilul electrocutați lângă piscina gonflabilă au murit în doar câteva secunde. Ce greșeală uriașă au făcut
Tatăl și fiul său au murit pe loc

Un copil de 9 ani și tatăl său, cetățeni germani aflați în vacanță la bunici, au murit electrocutați în curtea casei. Tragedia s-a produs în timp ce se jucau lângă o piscină gonflabilă, în Cârța,  județul Sibiu. Bunica băiatului i-a găsit și a alertat autoritățile! 

Cum s-a produs tragedia din Sibiu

Conform informații ale anchetatorilor, cei doi se aflau lângă piscina din curte când aceasta s-a înclinat, iar o parte din apă s-a vărsat pe iarbă. În zonă era și un prelungitor care alimenta pompa electrică a piscinei gonflabile, iar contactul cu apa ar fi dus la electrocutarea lor, notează Adevărul.

Martorii povestesc că ambii au căzut la pământ aproape în același timp. Tragedia a fost descoperită de bunica băiatului, care i-a găsit pe amândoi căzuți lângă piscină. Un alt membru al familiei a reușit să scoată imediat prelungitorul din priză, însă, din păcate, intervenția a fost tardivă.

Tatăl și fiul său au murit pe loc

Familia a sunat disperată la 112, iar echipajele medicale au sosit rapid la fața locului. Din păcate, salvatorii i-au resuscitat minute înșir atât pe tată, cât și pe copilul de 9 ani, însă nu au mai putut face nimic pentru ei.

Manevrele au durat mai multe minute, dar eforturile medicilor s-au dovedit în zadar. Cei doi au fost declarați decedați! Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Vor fi verificate toate împrejurările accidentului, inclusiv starea instalației electrice și modul în care piscina era racordată la curent.

foto: shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News