Românii cu venituri mici primesc din nou bani de la stat! Sumele vor fi virate în două tranșe / VIDEO

  • Publicat:

Autoritățile au anunțat că peste un milion de persoane din medii vulnerabile vor continua să beneficieze de sprijin financiar sub formă de tichete sociale destinate achiziționării de alimente și mese calde. Măsura a fost adoptată în cadrul ultimei ședințe de Guvern, printr-o Ordonanță de Urgență.

Cum funcționează ajutorul acordat de statul român?

Fiecare beneficiar va primi suma de 250 de lei, distribuită sub formă de tichete sociale. Ajutorul se acordă în două tranșe egale, de câte 125 de lei. Tichetele pot fi utilizate până la finalul acestui an exclusiv pentru cumpărarea produselor alimentare de bază sau a meselor calde.

Pentru anul în curs, autoritățile estimează că numărul persoanelor care vor primi acest sprijin se ridică la 1.352.780, iar valoarea totală a fondurilor alocate ajunge la 372 de milioane de lei.

Cine poate beneficia de acest sprijin

Conform deciziei Guvernului, tichetele sociale sunt destinate următoarelor categorii:

  • Pensionarii cu vârsta de minimum 65 de ani care primesc indemnizația socială.
  • Copiii și adulții cu dizabilități (grad grav, accentuat sau mediu) ale căror venituri proprii nu depășesc 2.000 lei pe lună.
  • Familiile și persoanele singure cu venit minim de incluziune – adică 313 lei lunar pentru fiecare membru de familie sau 456 lei pentru persoanele singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani.

Acest sprijin financiar este susținut atât din bugetul de stat, cât și din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială.

Urmărește CSID.ro pe Google News