De marți, 1 iulie 2025, expiră schema de plafonare la energie. Estimările arată că unele facturi se vor dubla, iar scumpirile vor afecta serios bugetele românilor.
Estimările arată că în cazul celor care aveau un consum de până în 100 KWh, factura s-ar putea dubla pe viitor. Pe de altă parte, guvernul va păstra, totuși, o schemă de ajutor pentru persoanele cu venit mic, sub forma unor tichete de 50 de lei pentru plata facturilor.
Ajutorul se acordă sub forma unui tichet electronic, care poate fi folosit exclusiv pentru plata facturilor la energia electrică, prin intermediul Poştei Române, fără comisioane sau costuri suplimentare aplicate beneficiarilor.
Cererea se poate depune online, prin aplicaţia EPIDS gestionată şi pusă la dispoziţie de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Pentru cei care nu au acces la internet, autorităţile locale şi oficiile poştale vor oferi sprijin la completarea solicitării.
Consumatorii urmează să plătească preţurile din contractul încheiat cu furnizorul de energie electrică. Potrivit ofertelor transmise clienţilor, noile preţuri ajung până în jurul valorii de 1,5 lei/kWh.
Liberalizarea pieței de energie aduce facturi mai mari pentru toți românii. Spre exemplu, o locuință de 200 de metri pătrați, cu un consum lunar de 440 de kw, factura la energie era de 395 de lei. Acum, cu noile tarife, ea va fi de 484 de lei, adică o creștere majoră, scrie DIGI24.
Foto: shutterstock