O femeie din Texas a fost diagnosticată și vindecată de cancer pulmonar în aceeași zi. April Boudreau, în vârstă de 61 de ani, s-a trezit din anestezia locală pentru a descoperi că o tumoră de pe plămâni fusese identificată și îndepărtată într-o singură intervenție.
„Te ciupești ca să te asiguri că e adevărat”, a declarat ea pentru Daily Mail. „Totul a fost atât de simplu, fără radiații sau chimioterapie”.
Pentru Boudreau era deja a treia oară în lupta cu cancerul, supraviețuind limfomului Hodgkin de două ori, în 1984 și 1985, și cancerului de sân în 2002.
Femeia făcea un CT de rutină în luna ianuarie, când medicii au detectat un nodul suspect pe plămânul drept. A fost chemată la Texas Health Harris Methodist Hospital pentru un test suplimentar în primăvară. În timpul biopsiei pulmonare, medicii au confirmat că nodulul era, de fapt, cancer pulmonar în stadiu incipient.
Așa că medicii au acționat imediat și au decis să îndepărteze celulele canceroase chiar atunci, cât timp Boudreau era sub anestezie locală. Echipa medicală a folosit o nouă tehnică chirurgicală toracică minim invazivă, care utilizează un cateter ultra-subțire ghidat robotic pentru a ținti leziunile din zone greu accesibile ale plămânului.
Femeia de 61 de ani s-a trezit șocată să afle că fusese atât diagnosticată, cât și vindecată de cancer cât timp era sub efectul anesteziei. Ea a spus că singurul simptom pe care îl avusese era o ușoară dificultate de respirație, pe care inițial o pusese pe seama înaintării în vârstă.
În timpul operației, medicii au făcut doar cinci incizii mici în partea laterală a corpului pentru a îndepărta tumora, iar ea a putut merge acasă chiar a doua zi.
„Am luat pastile pentru durere timp de trei zile, și atât am avut nevoie. După trei zile, eram ca nouă, mergeam normal. Nu-mi venea să cred”, a spus ea.
Acum trebuie să facă CT-uri la fiecare șase luni, dar este mândră să anunțe că în prezent este lipsită de cancer.
Foto: shutterstock