În filmările făcute publice se poate vedea cum salvamontiștii încearcă imediat să îl încălzească și să îl liniștească pe băiat, oferindu-i haine uscate, apă și câteva alimente pentru a-și recăpăta puterile. Gesturile salvatorilor i-au readus rapid zâmbetul pe chip copilului, care a primit o banană și ciocolată imediat după ce a fost găsit.
Copilul a fost descoperit într-o zonă dificil de accesat, la aproximativ doi kilometri de locul din care dispăruse luni, în timp ce se afla împreună cu tatăl său la un teren aflat la marginea localității. Cei doi merseseră acolo pentru a repara un gard, însă la un moment dat băiatul s-a îndepărtat și nu a mai fost găsit.
Salvamontiștii și echipele de intervenție au ajuns la copil cu ajutorul unui elicopter, după ample operațiuni de căutare care au mobilizat sute de persoane. Voluntari, polițiști, pompieri și localnici au verificat neîncetat gospodării, păduri, râuri și terenuri din împrejurimi în speranța că îl vor găsi teafăr, scrie DIGI24.
În momentul în care a fost descoperit, băiatul era ud și prezenta semne de hipotermie ușoară. După primele îngrijiri acordate la fața locului, acesta a fost transportat la Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu, unde medicii l-au internat pentru supraveghere și tratament.
Cadrele medicale spun că starea copilului este stabilă și bună, însă investigațiile au arătat că a dezvoltat o formă de pneumonie, motiv pentru care va rămâne câteva zile sub observație. Medicii îl monitorizează atent, iar evoluția sa este considerată favorabilă.
„Copilaşul se află internat în Secţia de pediatrie a Spitalului Clinic de Pediatrie din Sibiu, are stare generală bună, este afebril, este echilibrat hemodinamic şi respirator, se alimentează eficient, a cooperat cu personalul medical şi suntem optimişti în ceea ce priveşte evoluţia lui.
Va rămâne în continuare spitalizat atât pentru supraveghere, cât şi pentru investigaţii şi tratament de specialitate, şi în cursul următoarelor zile vom şti când va veni momentul externării. Copilul evoluează bine, este pe tratament deja de mai bine de 12 ore, suntem optimişti că starea lui va merge spre bine. Din ce am înţeles de la colegii mei de la urgenţă, au fost extrase câteva căpuşe de la nivelul membrelor inferioare”, a spus Ioana Mătăcuţă, purtător de cuvânt al spitalului, scrie Hotnews.ro.
Foto: Salvamont Sibiu Facebook