Lapte praf pentru bebeluși, retras din magazine! Ar fi contaminat cu o toxină

  • Publicat:
Lapte praf pentru bebeluși, retras din magazine! Ar fi contaminat cu o toxină
Nestlé România a extins retragerea de la comercializare a două loturi de formulă de lapte pentru sugari

Nestlé România a informat publicul cu privire la extinderea unei acțiuni de rechemare de la consumatori care vizează două loturi de formulă de lapte praf destinată sugarilor, ca urmare a identificării riscului de prezență a unei toxine ce poate cauza toxiinfecții alimentare. Produsele afectate au fost comercializate inclusiv în magazinele Kaufland din județul Alba, dar și în alte unități ale rețelei din întreaga țară.

Nestlé România a extins retragerea de la comercializare a două loturi de formulă de lapte pentru sugari

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) atrage atenția părinților și îngrijitorilor să nu administreze copiilor produsele care fac parte din loturile vizate. Consumatorii care le-au achiziționat sunt sfătuiți să le returneze în magazinele de unde au fost cumpărate, urmând să primească înapoi contravaloarea acestora.

Decizia de extindere a rechemării a fost luată de Nestlé România în urma implementării unor noi metode de testare, recent comunicate de autoritățile europene. Rechemarea inițială a fost declanșată la data de 6 ianuarie 2026, informația fiind făcută publică de ANSVSA printr-o postare oficială pe pagina sa de Facebook.

Produsele vizate de rechemare

Sunt incluse în această măsură următoarele produse:

  • NAN 1 Optipro, ambalaj de 800 g – lot nr. 53410346AE, cu data limită de consum 31 decembrie 2027;
  • NAN 1 Comfortis, ambalaj de 800 g – lot nr. 53430346AF, cu data limită de consum 31 decembrie 2027.

Motivul retragerii îl reprezintă necesitatea de a garanta un nivel nedetectabil de cereulidă, o toxină produsă de anumite tulpini ale bacteriei Bacillus cereus. Această substanță poate provoca simptome de toxiinfecție alimentară, precum greață, vărsături și crampe abdominale, în special în cazul sugarilor, categorie extrem de vulnerabilă, conform Antena 3. 

Anunțul oficial privind rechemarea a fost publicat și pe site-ul ANSVSA, în colaborare cu retailerul Kaufland, care a pus la dispoziție și lista completă a magazinelor din rețea în care aceste produse au fost disponibile la vânzare.

Reamintim că, tot pe 6 ianuarie 2026, compania elvețiană Nestlé a anunțat o retragere voluntară de pe piață a mai multor loturi de lapte praf pentru sugari din gamele SMA, BEBA și NAN, în mai multe state europene, printre care Germania, Austria, Danemarca, Italia, Suedia și Franța, din cauza suspiciunii de contaminare cu aceeași toxină, cu potențial impact asupra sănătății consumatorilor.

foto: shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News