Începe programul „Litoralul pentru toți”. Pentru ce tarife se pregătesc românii

De săptămâna viitoare intră în vigoare programul „Litoralul pentru toți”, prin care tarifele scad chiar și la jumătate față de cele din plin sezon.
  • Publicat:

Soarele și vremea bună mai țin deschis sezonul estival pe litoralul românesc, iar turiștii profită din plin de ultimele zile de vară. Plajele sunt încă aglomerate, iar hotelierii vin cu oferte speciale valabile până la sfârșitul lunii septembrie. De săptămâna viitoare intră în vigoare programul „Litoralul pentru toți”, prin care tarifele scad chiar și la jumătate față de cele din plin sezon.

Prețuri pentru toate buzunarele

În Mamaia, o noapte de cazare la un hotel de 2 stele pornește de la 80 de lei de persoană, iar la 3 stele cu mic dejun inclus tariful începe de la 75 de lei. Pentru cei care aleg confortul all inclusive, prețurile pornesc de la 237 de lei pe noapte de persoană.

În Eforie Nord, ofertele sunt similare: de la 80 de lei la hoteluri de 2 stele și de la 237 de lei pentru unitățile de 3 stele cu all inclusive. În Eforie Sud, tarifele pornesc tot de la 80 de lei de persoană, însă pachetele presupun un sejur minim de 5 nopți.

În stațiunile din sud, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus și Mangalia, prețurile variază între 140 și 219 lei de persoană pe noapte.

Citește și: Alimentul preferat de toți turiștii pe litoralul românesc. Nu e deloc scump și se pregătește rapid

Ultima șansă pentru un concediu la mare

Programul „Litoralul pentru toți” este considerat de hotelieri o oportunitate de a prelungi sezonul turistic și de a atrage vizitatori care nu și-au permis vacanțe în vârf de sezon. Pentru turiști, este ocazia perfectă de a se bucura de mare și plajă la prețuri accesibile, înainte ca toamna să închidă oficial umbrelele de pe litoral.

Foto: shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Redactor-șef
ALEXANDRA NECŞOIU, redactor-șef, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe ...
citește mai mult