În ce stare se află copiii din mașina care a plonjat în râul Bistrița. Fratele lor de 14 ani a murit

O mașină a ieșit, marți, 6 ianuarie, în afara părții carosabile și s-a răsturnat în albia râului Bistrița, în municipiul Vatra Dornei. În autoturism se aflau șase persoane: conducătoarea auto și cinci copii minori.
  • Publicat:
În ce stare se află copiii din mașina care a plonjat în râul Bistrița. Fratele lor de 14 ani a murit
Unul dintre cei cinci copii aflați în autoturismul care a ajuns marți în râul Bistrița și-a pierdut viața, în ciuda eforturilor depuse de medici.

Unul dintre cei cinci copii aflați în autoturismul care a ajuns marți în râul Bistrița și-a pierdut viața, în ciuda eforturilor depuse de medici. Este vorba despre un băiat de 14 ani, care a fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență la Spitalul din Vatra Dornei, imediat după accident. Din păcate, leziunile suferite au fost extrem de grave, iar copilul nu a mai putut fi salvat.

Adolescentul de 14 ani a murit

Potrivit cadrelor medicale, adolescentul prezenta traumatisme severe, multiple organe interne afectate și o hemoragie craniană importantă. Starea critică în care se afla a făcut ca organismul să nu reziste în urma operației, conform DIGI24. 

„Am rezolvat rapid ruptura de splină, dar din păcate problemele foarte grave erau mai sus, la cap. Resuscitarea a continuat permanent, dar nu l-am putut salva. Au căzut în cap de la 6 metri, leziunile au fost foarte severe”, a spus dr. Rusu.

Mama și un copil de un an, în comă indusă

Situația rămâne extrem de gravă și în cazul mamei copiilor, precum și al mezinului familiei, în vârstă de doar un an. Ambii sunt internați în stare critică, aflați în comă indusă, și sunt menținuți în viață cu ajutorul aparatelor de ventilație mecanică.

Alți doi copii, cu vârste de 3 și 8 ani, se află de asemenea în spital, unde primesc îngrijiri medicale pentru multiple traumatisme suferite în urma impactului. Medicii monitorizează atent evoluția stării lor de sănătate.

Mașină răsturnată în râu. foto Radio Dorna

Cum s-a produs accidentul?

Din primele date ale anchetei, se pare că femeia aflată la volan ar fi pierdut controlul direcției într-o curbă periculoasă, pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum. Autoturismul a părăsit carosabilul și a căzut în râul Bistrița, de la o înălțime de aproximativ șase metri.

„Având în vedere starea a trei dintre copii, care prezentau semne de hipotermie, două echipaje de jandarmi au sprijinit intervenția prin transportarea acestora, în regim de urgență, către Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde au fost preluați de personalul medical. Ulterior, la fața locului au ajuns echipajele ISU și celelalte structuri de intervenție, care au acordat îngrijiri medicale tuturor victimelor.

Toate cele 6 persoane au fost transportate la spital, conștiente, cu semne vitale. Intervenția rapidă și cooperarea dintre forțele de ordine și serviciile de urgență au fost esențiale pentru limitarea consecințelor acestui accident”, a transmis Jandarmeria.

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului, în timp ce comunitatea locală este profund marcată de această tragedie.

Foto main: captură video

Urmărește CSID.ro pe Google News