Facturile la curent electric vor exploda din iulie 2025, după eliminarea plafonării. Cât vor plăti românii

Eliminarea plafonării urmează să aibă loc în luna iulie 2025.
  • Publicat:
Facturile la curent electric vor exploda din iulie 2025, după eliminarea plafonării. Cât vor plăti românii
Facturile la energie electrică vor crește masiv, după ce dispare și plafonarea

Vești proaste pentru milioane de români! Facturile la energie electrică vor crește masiv, după ce dispare și plafonarea. Vom plăti mai mult pentru electricitate și gaze naturale, conform experților. 

Din iulie 2025, facturile la energie se vor dubla pentru mulți consumatori

În luna februarie 2025, Guvernul a decis să prelungească plafonarea tarifelor la electricitate și gaze naturale. Ca urmare, consumatorii vor beneficia de facturi reduse până la sfârșitul lunii iunie 2025. Măsura a fost adoptată pentru a atenua impactul opririi livrărilor de gaz rusesc prin Ucraina, pe fondul războiului cu Rusia.

Sebastian Burduja: „Trebuie să fim corecți cu oamenii și să le explicăm faptul că aceste plafoane sunt în vigoare de vreo 3 ani de zile. Costul cu energia, cu gazul, nu s-au actualizat nici măcar în raport cu inflația. Gândiți-vă că totul s-a scumpit în acești ani și veniturile au crescut și ele. Poate nu în același ritm cu cheltuielile. Dar încă o dată: una este să fii într-o stare de vulnerabilitate și atunci statul are datoria să te ajute, alta este să îți permiți totuși să plătești niște costuri reale, până la urma, ale energiei electrice și ale gazului”.

Cât vor plăti românii

Din iulie, însă, facturile vor exploda! Sunt așteptate creșteri uriașe la energie electrică și gaze, conform celor de la think-thank-ul Energy Policy Group (EPG).

„Această evoluție ar putea genera efecte negative în plan macroeconomic – creșterea inflației, scăderea puterii de cumpărare a populației, cu implicații asupra reducerii cererii agregate și a creșterii economice. Pe de altă parte, menținerea acesteia în forma actuală, ca program de aplicare cvasi-universală, nu poate continua în contextul macroeconomic existent.

Prețuri orientative pentru perioada post-plafonare au fost avansate de Electrica Furnizare (1,42-1,50 lei/kWh, acestea variind în funcție de zona de distribuție), PPC (1,46-1,53 lei/kWh) și Hidroelectrica (1,04-1,11 RON/kWh), care comunicaseră prețurile pentru perioada aprilie-iulie înainte de adoptarea OUG.

Pe baza acestor valori, pentru o gospodărie cu un consum mediu lunar de 90 kWh/lună, creșterea facturii de energie electrică va fi de la 61,20 RON la aproximativ 93,60 – 137 de lei, respectiv o creștere între 53 și 100 la sută, dacă luăm în considerare variația de la 0,68 lei/kWh la 1,04 – 1,53 lei/kWh”, se precizează în analiza EPG, scrie România TV.

Sursa foto: shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News