Pe 5 iunie 2025, la MINA Museum din București, brandul Eucerin a celebrat relansarea oficială în România, aducând în prim-plan peste 100 de ani de expertiză științifică în îngrijirea dermatologică a pielii.
În cadrul unui eveniment de excepție, cu peste 400 de participanți, atât dermatologi de top, cât și creatori de conținut și parteneri media, Eucerin și-a reafirmat poziția în dermatocosmetică, subliniind că misiunea brandului continua drumul spre inovare.
„Eucerin este un brand cu o tradiție de peste 100 de ani, parte din grupul Beiersdorf. Relansarea în România e un pas firesc într-un drum care pune consumatorul și binele acestuia în centru. Venim cu formule dezvoltate cu grijă, susținute de studii clinice, pentru o îngrijire eficientă și de încredere”, a declarat Martin Stoebe, Ph.D., Director General Beiersdorf România, Bulgaria și Moldova.
„Într-un context în care pacienții caută soluții eficiente, considerăm esențial ca recomandările profesioniștilor să fie susținute de date științifice clare. Eucerin oferă un portofoliu bazat pe cercetare, care poate fi integrat cu încredere în practica medicală zilnică”, a spus Anca Drutca, Medical Advisor.
Tema serii a fost una clară: „Tradiție și inovație”, o combinație esențială pentru un brand care îmbină cercetarea avansată cu înțelegerea profundă a pielii.
„Ce este mai important pentru un brand de succes? Tradiția sau inovația? Noi credem că ambele sunt fundamentale. Colaborarea dintre dermatologi și farmaciști este în ADN-ul nostru: o colaborare care face posibilă crearea unor produse cu adevărat transformatoare pentru piele”, a spus Nada Miletić Nevajda, Business Unit Pharmacy Director Eastern Europe.
Revelația evenimentului a fost Serul Epigenetic Hyaluron-Filler cu Epicelline, rezultat al unei cercetări care a durat 15 ani. Acest produs revoluționar folosește tehnologia Age Clock și ingredientul inovator Epicelline pentru a reactiva genele tinereții pielii și a inversa vizibil 10 semne ale îmbătrânirii, printre care pierderea fermității și apariția ridurilor.
Cel de-al doilea speaker a adus în discuție esența biologică a produsului, explicând că îmbătrânirea nu este dictată exclusiv de ADN-ul nostru.
„Este o luptă între genetică și epigenetică. Deși ADN-ul ne este dat de părinți, stilul nostru de viață, nutriția, stresul, toate lasă urme asupra genelor. Aceste modificări pot activa sau dezactiva anumite gene, afectând felul în care arătăm și îmbătrânim”, a spus Profesorul Manel Esteller, M.D., Ph.D., cercetător la Institutul de Cercetare a Leucemiei Josep Carreras.
Prin studii complexe și modelări bioinformatice, Eucerin a identificat acele tipare epigenetice specifice pielii tinere și a reușit să dezvolte un ingredient activ capabil să șteargă semnele epigenetice ale îmbătrânirii.
„Este ca și cum am lua piciorul de pe frâna genetică, iar genele tinereții pot fi din nou activate”, a continuat specialistul.
Ultimul speaker a dus discuția într-o zonă și mai profundă, prezentând parcursul impresionant al cercetării care a stat la baza noului ser.
„Am analizat peste 50.000 de ingrediente active pentru a găsi acel „erou molecular” capabil să reactiveze genele pielii. Am realizat peste 50 de publicații științifice, trei titluri de doctorat și ani de muncă într-un singur scop: să aducem o nouă eră în îngrijirea pielii”, a spus Dr. Tanja Bussman, Senior Medical Manager Beyond Skin.
Ingredientul Epicelline nu doar că reactivează genele inactive, dar acționează și asupra metilării ADN-ului, un proces asociat cu îmbătrânirea celulară. În combinație cu alți compuși activi, printre care și glicina, rezultatul este o formulă eficientă, cu rezultate clinice vizibile și toleranță ridicată.
Pe lângă lansarea noii game, evenimentul a oferit invitaților o experiență multisenzorială: activări interactive, prezentări vizuale ale inovației și momente artistice, toate într-un decor modern și vizionar, potrivit mesajului transmis, acela al unei revoluții în skincare.