Tragedia s-a petrecut luni, 13 octombrie 2025, pe Șoseaua Berceni, în sectorul 4 al Capitalei, şi a fost filmată de camerele de supraveghere din zonă. În imagini se vede cum femeia traversa regulamentar când a fost lovită în plin. Femeia de 35 de ani a murit, iar fetiţa a ajuns la spital.
Joi, 16 octombrie 2025, Elena va fi condusă pe ultimul drum, în localitatea natală din Curtea de Argeș. Tatăl ei a făcut mărturisiri dureroase! Elena traversa regulamentar strada, pe trecerea de pietoni, împingând căruciorul în care se afla fetița ei de doar un an și opt luni, când a fost lovită violent de un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani. Martorii spun că șoferul gonea cu viteză și nu a observat la timp pietonii care se angajaseră în traversare.
Impactul a fost puternic! Trupul femeii a fost proiectat la zeci de metri distanță și izbit de alte două mașini care circulau din sens opus. Elena nu a mai avut nicio șansă de supraviețuire. În schimb, fetița aflată în cărucior a scăpat ca prin minune. A fost transportată de urgență la spitalul „Marie Curie”, unde medicii au constatat că este în afara oricărui pericol, deși a suferit răni și contuzii.
Tatăl Elenei își dorește acum este ca vinovatul să fie pedepsit și ca legea să facă dreptate pentru fiica sa. În același timp, bărbatul a început deja discuțiile cu ginerele său pentru a găsi o soluție prin care cei doi copii rămași orfani de mamă, băiatul de 14 ani și fetița de nici doi ani, să fie crescuți la Curtea de Argeș.
Băiatul cel mare al Elenei a ales să nu participe la înmormântare. El a vrut să rămână la spital, alături de surioara lui mai mică.
„Doi copii au rămas fără mamă. Eu i-am ajutat să se mute la București. De două luni erau acolo, le-am spus că plătesc eu toate dările, că nu îi va costa nimic. M-am gândit pentru băiatul de 14 ani, am zis să fie și el la o școală bună. Fetița e în spital, iar băiețelul nu a vrut să vină aici (n.r la Curtea de Argeș). A zis că el nu pleacă de lângă sora lui. Cea mai mare realizare a Elenei a fost când a născut fetița.
Cea mai mare dorinta a mea sa se faca dreptate pentru acești doi copii care au ramas fara mama. Nu o mai aduce nimeni inapoi, dar sa faca dreptate legea, ca au rămas doi copii, unul de 14 ani si unul de 1 an si 8 luni. Eu nu am posibilitatea să le ofer prea mult, dar am posibilitatea să îi țin la mine. Eu mă duc la muncă să pot să îi întrețin să meargă la școală. Băiatul nu poate să o vadă pe mama lui moartă. Trebuie să îl duc la un psiholog.
Ea s-a rugat pe la toate bisericile să îi dea Dumnezeu o fetiță. Băiatul ăla de 20 de ani e indiferent, pentru el a fost un joc, el a fost în live când a lovit-o. Spunea că nu i-a ținut frânele, dar nu se văd pe asfalt urme de frâne, că am fost acolo”, a declarat tatăl Elenei, la româniatv.net.
Foto: romaniatv