Sâmbătă, 1 noiembrie, de la ora 19:00, un nou episod al podcastului „Altceva cu Adrian Artene” aduce în prim-plan un subiect care revine tot mai des în spațiul public: vom avea o nouă pandemie?
Invitatul lui Adrian Artene este dr. Adrian Marinescu, medic infecționist și director al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, care face predicții medicale pentru următoarele șase luni și vorbește deschis despre riscurile de reîntoarcere a virusurilor respiratorii, creșterea cazurilor de gripă și COVID, dar și despre lecțiile pe care nu avem voie să le uităm.
„Trebuie să fim realiști și pregătiți pentru orice scenariu. Nu e vorba de panică, ci de responsabilitate”, afirmă dr. Marinescu în dialogul cu Adrian Artene.
Ce afli în acest episod:
🔹 De ce au crescut cazurile de gripă și COVID cu peste 50%
🔹 Cum diferențiem gripa de o simplă răceală și ce simptome nu trebuie ignorate
🔹 Cât de eficiente sunt antibioticele și care sunt riscurile automedicației
🔹 Vaccinul antigripal: protecție reală sau pericole ascunse?
🔹 Ce rol joacă spălatul pe mâini, alimentația și suplimentele în imunitatea de sezon
🔹 De ce există în continuare o „subdiagnosticare periculoasă” a hepatitei C
🔹 Ce legătură au saloanele de înfrumusețare cu transmiterea infecțiilor
🔹 Cum se manifestă „virusul discriminărilor” și de ce teoriile conspiraționiste sunt mai contagioase decât boala
Într-o discuție de peste o oră, dr. Marinescu oferă explicații clare și accesibile despre cum putem trece sănătoși prin sezonul rece, despre importanța vaccinării responsabile și nevoia de educație medicală autentică.
📅 Nu ratați sâmbătă, 1 noiembrie, ora 19:00, doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene