Borșul tradițional, pregătit în gospodării, este o zeamă acră obținută prin fermentație naturală. De obicei se face din tărâțe de grâu, mălai, bucăți de pâine neagră și apă. Deși pentru unele persoane metoda de preparare pare foarte simplă, pentru altele procesul poate părea mai greu de înțeles. În realitate, esența preparării constă într-un proces natural de fermentare, în urma căruia ingredientele dezvoltă acea aciditate caracteristică. Lichidul rezultat este borșul folosit ulterior pentru a acri diverse tipuri de ciorbe.
În majoritatea rețetelor tradiționale, borșul nu se pune direct în ciorbă. Mai întâi acesta se fierbe separat până când dă în clocot. Abia după acest pas se adaugă în oală, iar momentul ales este atunci când carnea și legumele din ciorbă sunt deja complet fierte sau aproape gata. În acest fel se evită modificarea texturii ingredientelor și se păstrează echilibrul gustului.
Prin fierbere, borșul își accentuează aroma specifică și își eliberează mai bine compușii aromatici. În același timp, acest proces contribuie la uniformizarea consistenței și a nivelului de aciditate. Astfel, atunci când este turnat în ciorbă, borșul se amestecă mai bine cu restul ingredientelor și nu produce diferențe de gust sau textură.
Fierberea borșului ajută și la eliminarea eventualelor impurități sau microorganisme care pot apărea în timpul fermentației. Prin încălzire, lichidul devine mai sigur pentru consum, iar calitatea preparatului final nu este afectată.
Un alt motiv important este temperatura. Dacă borșul ar fi adăugat rece în ciorba fierbinte, ar scădea brusc temperatura lichidului din oală. Acest lucru ar opri temporar fierberea și ar putea afecta procesul de gătire. De aceea, borșul este încălzit și adus la punctul de fierbere înainte de a fi turnat, astfel încât să aibă aproximativ aceeași temperatură cu ciorba și să nu perturbe gătirea preparatului.
foto: facebook Ellacooking