Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a prezentat detalii despre modul în care vor fi folosite cardurile de energie, precum și despre regulile stricte ce vor însoți acest program de sprijin destinat consumatorilor vulnerabili.
Potrivit oficialului, aceste carduri vor avea rolul de a sprijini persoanele cu venituri reduse în acoperirea unei părți din costurile facturilor la energie electrică. Liberalizarea pieței a generat în ultimii ani creșteri semnificative ale prețurilor – în unele cazuri, facturile aproape s-au dublat.
Pentru a reduce presiunea financiară asupra populației, Guvernul a decis să ofere vouchere în valoare de 50 de lei. Acestea pot fi folosite pentru plata parțială a facturilor la energie electrică, oferind un ajutor imediat pentru cei mai afectați de scumpiri.
Bogdan Ivan a subliniat că beneficiarii direcți sunt doar persoanele vulnerabile, eligibile conform criteriilor stabilite de autorități. Cardurile de energie sunt nominale, ceea ce înseamnă că doar titularul lor are dreptul să le utilizeze. Transferul sau cedarea către alte persoane nu va fi permisă.
„Cardul poate fi folosit de titularul contractului. Nu vei putea folosi cardul altei persoane ca să îți plătești facturile. Din datele mele, erau aproximativ 530.000 de oameni înscriși în acest mecanism. Schema este alocată pentru 2 milioane de gospodării, aproximativ 4 milioane de beneficiari.
Factura va fi acoperită în proporție de 60-70% de aceste vouchere. Cardurile vechi, emise de Ministerul Fondurilor Europene, nu pot fi reîncărcate. Venisem cu un concept – să ai un card universal al Guvernului – să poți primi sume pentru toate domenii, că sunt alimente, energie. Nu puteai cu banii de lemne să cumperi ulei. Era complicat să fie diferențiat.”, a anunțat ministrul Energiei la Digi24.
„Vom avea coduri de bare pe facturi, pentru a putea fi utilizate aceste vouchere. Împreună cu autoritățile, migrăm datele persoanelor cu venit minim garantat. Unii pot primi în format electronic voucherul, alții pot primi și fizic. Va fi distribuit de Poșta Română. Fie online, fie la primărie, te poți înscrie și poți primi acest voucher.”, a mai explicat ministrul Energiei.
Ministrul a atras atenția că există reguli clare pentru a preveni abuzurile. Facturile ce vor fi achitate prin intermediul cardurilor trebuie să fie pe numele beneficiarului, iar plățile se vor face strict pentru consumul de energie electrică. În acest fel, se asigură că sprijinul ajunge exact la cei care au nevoie și că fondurile publice sunt utilizate responsabil.
Foto: shutterstock