Cum s-a produs accidentul în care a fost implicat Toto Dumitrescu. Fiul lui Ilie Dumitrescu e de negăsit

  • Publicat:

Au fost făcute publice imagini surprinse de camerele de supraveghere care arată momentul producerii accidentului rutier în care a fost implicat Toto Dumitrescu, fiul fostului internațional Ilie Dumitrescu. Incidentul, petrecut în urmă cu două zile, a luat o turnură neașteptată! Actorul a părăsit locul faptei, iar polițiștii încearcă de atunci să îi dea de urmă.

Toto Dumitrescu, implicat într-un accident rutier în Capitală

Conform anchetei preliminare, responsabilitatea pentru accident nu îi aparține lui Toto Dumitrescu. Mașina pe care o conducea s-a ciocnit violent cu un autoturism condus de o șoferiță de 23 de ani, care nu ar fi respectat regulile de prioritate. Martorii susțin însă că actorul circula cu viteză ridicată, fapt ce a amplificat forța impactului.

În coliziune au fost implicate în total trei vehicule. Lovitura a fost atât de puternică încât tânăra care a provocat accidentul a rămas blocată în interiorul mașinii sale, fiind nevoie de intervenția echipajelor de urgență pentru a fi eliberată.

În imaginile video se observă cum, imediat după accident, Toto Dumitrescu coboară de la volan împreună cu doi prieteni aflați în autoturism. Actorul nu s-a apropiat însă de mașina victimei pentru a verifica starea acesteia, ci a așteptat deoparte. Abia după aproape două minute, unul dintre pasagerii săi s-a dus spre șoferița prinsă în autoturism.

Fiul lui Ilie Dumitrescu a fugit de la fața locului și e căutat de Poliție

În momentul în care și-a dat seama că oamenii din jur au sunat la 112 și că atenția s-a concentrat asupra lui, Toto Dumitrescu și-a recuperat telefonul și portofelul din mașină și a părăsit locul accidentului. Când au sosit polițiștii, acesta nu mai era prezent.

”În urma activităților procedurale desfășurate de către polițiștii Biroului de Accidente cu autor necunoscut din cadrul Brigăzii Rutiere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în cazul accidentului de circulație produs în data de 14 septembrie 2025, în jurul orei 13:05, la intersecția dintre Bulevardul Primăverii și Bulevardul Mircea Eliade, a fost stabilită cu exactitate identitatea conducătorului de autovehicul care a părăsit locul accidentului. Colegii mei depun eforturi pentru depistarea autorului”, a transmis Poliția Rutieră.

Sursa foto: capturi video observatornews.ro

Urmărește CSID.ro pe Google News