În anii ’80, România a intrat într-o perioadă de austeritate fără precedent, decisă direct de Nicolae Ceaușescu. Liderul comunist și-a asumat drept obiectiv major plata integrală a datoriei externe, acumulată în deceniile anterioare prin împrumuturi pentru industrializare. În 1979, criza energetică și creșterea dobânzilor internaționale au făcut ca România să ajungă într-o situație dificilă. În loc să continue pe calea împrumuturilor, Ceaușescu a luat decizia radicală de a achita totul, cu orice preț.
Pentru a strânge resursele necesare, regimul a tăiat drastic importurile și a orientat producția spre export. Combustibilul, alimentele și produsele de bază au devenit raționalizate, iar populația a fost forțată să trăiască în frig și sărăcie. Profesorul Mihai Păunescu, politolog la SNSPA, explică: „Pentru câteva luni am fost pe plus în ’89, dar acest plus a însemnat sacrificarea investițiilor și a bunăstării populației”. România a fost astfel „pe plus” doar în statistici, în timp ce cetățenii resimțeau lipsuri dramatice.
Un rol esențial în plata datoriei l-a avut rezerva de aur. O parte importantă a tezaurului național a fost vândută, aducând valută pentru achitarea ratelor. În paralel, România exporta masiv produse agricole și industriale, de multe ori sacrificând aprovizionarea pieței interne. Scopul era unul singur: acumularea de valută pentru a lichida datoria cât mai repede.
La 31 martie 1989, în cadrul unei ședințe a Comitetului Politic Executiv, Nicolae Ceaușescu a anunțat cu mândrie că România și-a plătit integral datoria externă. „Ultima rată a fost achitată”, spunea liderul comunist, declarând că țara nu mai are niciun fel de datorie bancară sau de stat. Pentru regimul comunist, momentul a fost prezentat ca o victorie istorică și o dovadă a independenței față de Occident.
România devenise prima țară din blocul comunist care își achita complet datoria externă. Pe plan internațional, această performanță a fost privită cu uimire. În realitate însă, succesul era unul fragil: economia internă era sufocată, tehnologia rămăsese în urmă, iar populația suporta lipsurile de zi cu zi.
Pentru câteva luni, România a avut chiar excedent financiar. Însă acest „miracol” economic era o iluzie. Banii care ar fi trebuit investiți în modernizarea industriei și creșterea nivelului de trai au fost direcționați exclusiv spre plata datoriei. Astfel, economia internă s-a erodat, iar societatea a acumulat tensiuni care au contribuit decisiv la izbucnirea Revoluției din decembrie 1989.
În 1990, România era oficial o țară fără datorii externe, dar complet epuizată economic și social. Ceaușescu a reușit să atingă obiectivul pe care și l-a propus, însă sacrificiul a fost resimțit de milioane de români. Lecția rămasă din acea perioadă este clară: o economie nu poate fi construită pe lipsuri impuse populației, chiar dacă cifrele oficiale arată pozitiv.
Sursă foto: Shutterstock