Mierea este unul dintre cele mai vechi și apreciate alimente naturale, recunoscută pentru beneficiile sale multiple asupra sănătății. Cu toate acestea, există încă numeroase neînțelegeri legate de un fenomen absolut natural: cristalizarea mierii. Multe persoane, atunci când văd mierea transformată dintr-un lichid auriu într-o pastă densă și opacă, se întreabă dacă mai este bună sau chiar cred că este stricată. Nimic mai fals!
În cadrul evenimentului Longevia Summit, Dr. Ștefan Stângaciu, medic specialist în medicină de familie, Președinte al Societății Române de Apiterapie, Fitoterapie și Aromaterapie, a spus că „Cei care spun că mierea cristalizată este stricată sau nu mai este bună fac o mare greșeală, pentru că mierea care este cristalizată este miere naturală, care ar cristaliza în mod natural”.
Cristalizarea este un proces complet natural care apare la majoritatea tipurilor de miere pură, mai ales la cele cu un conținut ridicat de glucoză, cum ar fi mierea de rapiță sau de floarea-soarelui. Este un indicator al autenticității, pentru că mierea procesată industrial, adesea diluată sau pasteurizată la temperaturi ridicate, nu mai cristalizează atât de repede sau chiar deloc.
Citește și: Mierea închisă sau deschisă la culoare? Află ce spune nuanța despre gust și calitate
Procesul depinde de mai mulți factori, printre care:
Mierea cristalizată își păstrează toate proprietățile benefice: este la fel de bogată în enzime, antioxidanți și substanțe antibacteriene. De multe ori, mierea păstrată în formă lichidă timp îndelungat ridică semne de întrebare cu privire la eventuale tratamente termice sau adaosuri nepermise.
Pentru cei care preferă mierea lichidă, ea poate fi readusă ușor la această stare prin încălzire blândă (în bain-marie), fără a depăși 40°C, temperatura la care nu se distrug enzimele valoroase.
Foto: shutterstock