Ion Iliescu a murit pe 5 august 2025. În spatele vieții politice, fostul președinte a crescut un fiu neoficial, Mihai Bujor Sion, diplomat cu carieră internațională.
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a murit marți, 5 august 2025, la vârsta de 95 de ani. În ultimele zile de viață, starea sa s-a deteriorat dramatic. Internat de două luni, fostul șef de stat a intrat în comă cu trei zile înainte de deces. Medicii au confirmat că a suferit de disfuncții multiple de organe.
În viața personală, Ion Iliescu a fost căsătorit timp de peste 70 de ani cu Nina Iliescu. Cei doi nu au avut copii biologici, deși și-au dorit acest lucru. Nina a pierdut trei sarcini, lucru confirmat de fostul președinte într-un interviu acordat în 2011.
„Ba chiar ne-am dorit, dar nu a fost să fie… Soția mea a avut trei sarcini toxice, iar după aceea… nu s-a mai putut”, declara Ion Iliescu.
Chiar dacă nu au fost părinți cu acte, Ion și Nina Iliescu au crescut și sprijinit un copil: Mihai Bujor Sion, fiul unui fost membru PCR decedat într-un accident de avion în anii ’70. Ion Iliescu i-a fost tutore și mentor, iar Nina o figură maternă constantă.
Mihai Bujor Sion a fost cel care, în decembrie 1989, l-a dus pe Ion Iliescu la Televiziunea Română Liberă. Ulterior, a fost numit șeful Cancelariei Prezidențiale și consilier economic al președintelui.
Sion a reprezentat România în poziții importante în Los Angeles, Dubai, Manila și Bangkok. Între 2013 și 2021, a activat ca diplomat în Filipine. În 2021, și-a încheiat colaborarea cu Ministerul Afacerilor Externe. A fost căsătorit cu actrița Ioana Pavelescu, mama designerului Maria Marinescu, care i-a transmis un mesaj emoționant lui Ion Iliescu la moartea sa:
„Odihnește-te în pace! Moștenirea ta, oricât de complexă ar fi, rămâne parte din istoria noastră… și din mine”, a scris Maria Marinescu pe rețelele sociale.
După divorț, Mihai Bujor Sion s-a recăsătorit cu Laura Maria Iordache, fost model, cu 34 de ani mai tânără, cu care are un copil. Laura Maria Sion, născută în Buzău, a avut o carieră în modelling, cu premii precum Miss Fotogenie și Miss Popularitate în 2013. Astăzi, Mihai Bujor Sion trăiește retras, alături de noua familie, departe de atenția publică.
La ceremonia funerară organizată miercuri, la Palatul Cotroceni, lângă sicriul lui Ion Iliescu a fost depusă o coroană de flori albe din partea soției sale. Mesajul a fost scris de mână:
„Odihnește-te în pace! Cu adâncă durere, Nina”
Nina Iliescu, în vârstă de 95 de ani, a fost informată despre decesul soțului de către un ofițer SPP. Starea sa de sănătate este precară, iar surse apropiate spun că este vizibil afectată atât fizic, cât și psihic de pierderea suferită.
Ziua de 7 august 2025 a fost declarată zi de doliu național. Drapelele vor fi coborâte în bernă pe toate clădirile instituțiilor publice din țară. Funeraliile de stat se desfășoară în două etape – la Palatul Cotroceni și la Cimitirul Ghencea 3 din București – și includ ceremonii militare și religioase.
Înhumarea are loc într-un cadru restrâns, în prezența familiei și a celor apropiați, așa cum a fost dorința exprimată anterior de fostul președinte.
FOTO: Facebook/ capturi video