Cine este doctorița găsită moartă în Canalul Dunăre–Marea Neagră. Gabriela Popi avea 50 de ani

  • Publicat:
Cine este doctorița găsită moartă în Canalul Dunăre–Marea Neagră. Gabriela Popi avea 50 de ani
Femeia în vârstă de 50 de ani era medic de familie şi avea cabinete în comuna Ion Corvin, dar şi în oraşul Constanţa

O tragedie a zguduit comunitatea din Constanța, după ce o doctoriță în vârstă de 50 de ani, dată dispărută de trei zile, a fost găsită fără viață în apele Canalului Dunăre–Marea Neagră. Corpul femeii a fost descoperit în zona podului de la Murfatlar, locul în care anchetatorii au găsit anterior și autoturismul ei abandonat. 

Gabriela Popi a fost găsită moartă în Canalul Dunăre–Marea Neagră

Victima, Gabriela Popi, medic de familie cunoscut și apreciat în Constanța, era mamă a unui adolescent și avea o reputație profesională excelentă. Ea dispăruse încă de vineri, când a plecat de acasă fără să lase vreo explicație, iar familia nu a mai reușit să ia legătura cu ea. În urma sesizării dispariției, echipe de polițiști, scafandri și voluntari au început căutările, care s-au încheiat tragic odată cu descoperirea trupului neînsuflețit în canal.

Mașina medicului, găsită lângă pod, a reprezentat primul indiciu important. La scurt timp, autoritățile au localizat și corpul victimei, confirmând cele mai negre temeri ale familiei și ale apropiaților.

Medicul ar fi fost în depresie

Conform unor surse apropiate anchetei, medicul ar fi trecut printr-o perioadă dificilă din punct de vedere emoțional, fiind afectat de depresie. Se pare că se confrunta cu mai multe dificultăți atât pe plan personal, cât și profesional, pe care nu a reușit să le gestioneze eficient. De asemenea, locuitorii din comunitate susțin că doctorița se simțea copleșită de volumul de muncă și nu mai putea face față programului încărcat de la locul de muncă, scrie observatornews.ro. 

Cadavrul a fost transportat la morgă, unde urmează să fie efectuată autopsia pentru stabilirea cu exactitate a cauzei morții. Polițiștii constănțeni au transmis primele informații oficiale, însă investigația se află abia la început. Anchetatorii iau în calcul toate ipotezele: un accident nefericit, o faptă comisă de o altă persoană sau posibilitatea unui gest voluntar.

„Astăzi, în jurul orei 1.00, polițiștii au identificat, în apa Canalului Dunăre – Marea Neagră, la kilometrul 24+300 metri, cadavrul unei persoane, fiind vorba despre o femeie, de 50 de ani. Trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă în vederea efectuării autopsiei pentru stabilirea cauzei decesului. În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către polițiști pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a anunțat IPJ Constanța.

foto: observatornews.ro

Urmărește CSID.ro pe Google News