Categoria de pensionari care vor primi 2.163 de lei în plus față de pensie, începând cu 1 iulie 2026

  • Publicat:
Categoria de pensionari care vor primi 2.163 de lei în plus față de pensie, începând cu 1 iulie 2026
Începând cu 1 iulie 2026, pensionarii încadrați în gradul I de invaliditate vor primi o indemnizație de însoțitor mai mare

Începând cu 1 iulie 2026, pensionarii încadrați în gradul I de invaliditate vor primi o indemnizație de însoțitor mai mare, ca urmare directă a majorării salariului minim brut pe economie. Creșterea va fi aplicată automat, fără depunerea unor cereri sau efectuarea de recalculări, conform prevederilor legale în vigoare.

Indemnizația de însoțitor este un sprijin financiar acordat persoanelor care și-au pierdut complet capacitatea de autoservire și au nevoie permanentă de ajutorul altei persoane. Aceasta se plătește separat de pensia de invaliditate și este suportată integral din bugetul de stat.

Cum se calculează indemnizația de însoțitor?

Potrivit Legii nr. 360/2023, articolul 67, valoarea indemnizației de însoțitor este stabilită la 50% din salariul minim brut pe economie. Astfel, orice modificare a salariului minim are un impact direct asupra sumei primite de beneficiari.

În prezent, salariul minim brut este de 4.050 de lei, ceea ce înseamnă că indemnizația de însoțitor este de 2.025 de lei lunar. Odată cu creșterea salariului minim la 4.325 de lei, indemnizația va ajunge la 2.162,5 lei pe lună. Diferența reprezintă o majorare de 137,5 lei pentru fiecare pensionar eligibil. Această sumă este acordată lunar și nu este condiționată de tipul de pensie încasat.

Drept păstrat și după pensionarea pentru limită de vârstă

Un aspect important prevăzut de legislație este faptul că indemnizația de însoțitor nu se pierde atunci când pensionarul de invaliditate ajunge la vârsta standard de pensionare. În această situație, beneficiarul poate opta pentru pensia cea mai avantajoasă, fără a pierde dreptul la indemnizația de însoțitor, dacă gradul I de invaliditate este menținut.

Revizuiri medicale obligatorii

Conform legii, pensionarii de invaliditate sunt supuși periodic unor evaluări medicale, menite să confirme menținerea, modificarea sau încetarea gradului de invaliditate. Prezentarea la aceste revizuiri este obligatorie.

În cazul în care pensionarul nu se prezintă la control din motive care îi sunt imputabile, plata pensiei de invaliditate poate fi suspendată, iar odată cu aceasta și indemnizația de însoțitor.

Date statistice

La nivel național, în luna noiembrie a anului trecut, aproape 46.000 de pensionari erau înregistrați cu gradul I de invaliditate. Plata indemnizațiilor de însoțitor pentru aceștia presupunea un efort bugetar lunar de peste 93 de milioane de lei.

După aplicarea noilor valori, cheltuiala lunară estimată va depăși 99 de milioane de lei, în funcție de evoluția numărului de beneficiari. În județul Iași, evidențele Casei de Pensii arată că 1.392 de persoane sunt încadrate în gradul I de invaliditate. Dintre acestea, 653 primesc indemnizația de însoțitor, în timp ce restul beneficiază, în general, de asistent personal prin sistemul de protecție socială.

foto: shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News