Un avion de pasageri al companiei Air India, cu destinația Londra, s-a prăbușit joi, 12 iunie 2025, într-o zonă rezidențială din apropierea aeroportului din Ahmedabad, în vestul Indiei, la doar câteva minute după ce a decolat. La bordul aeronavei se aflau 232 de pasageri și 10 membri ai echipajului.
Aeronava Boeing 787-8 Dreamliner, una dintre cele mai moderne aeronave comerciale, s-a prăbușit în orașul indian Ahmedaba, cu 232 de persoane la bord. Cauza accidentului rămâne momentan neclară. Avionul s-a prăbușit peste clădirea unui hostel unde erau cazați mai mulți medici, după cum au anunțat autoritățile din India.
„Clădirea peste care s-a prăbușit este o pensiune pentru medici… am eliberat aproape 70% până la 80% din zonă și vom elibera restul în curând”, au declarat reprezentanții Poliției din Ahmedabad , potrivit The Guardian.
Conform Reuters, cel puțin 30 de cadavre au fost recuperate dintr-o clădire aflată la locul prăbușirii avionului. În plus, mai multe persoane se află prinse înăuntru. Potrivit poliției din India, peste 100 de cadavre carbonizate au fost deja aduse la spitalul din Ahmedabad.
Rudele victimelor au făcut și primele declarații. O mamă povestește cum fiul ei a sărit de la etajul doi al unei clădiri din orașul indian Ahmedabad, în timp ce avionul se prăbușea peste aceasta.
:format(webp):quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.csid.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F06%2Favion-prabusit.jpg)
Ramila povestește că fiul ei tocmai intrase în căminul medicilor pentru pauza de prânz când avionul s-a prăbușit peste clădire. Ea spune că acesta a sărit de la etajul doi și a suferit răni, dar este în afara oricărui pericolului, scrie BBC.
Multe alte rude îngrijorate se află la spitalele din Ahmedabad în acest moment, Poonam Patel a declarat agenției de știri ANI că cumnata sa se afla în avionul care zbura spre Londra.
„În decurs de o oră, am primit vestea că avionul s-a prăbușit. Așa că am venit aici”, a spus bărbatul.
Sursa foto: capturi video X