Un studiu amplu a readus în atenție un subiect sensibil din practica medicală: utilizarea anumitor medicamente prescrise frecvent pacienților cu demență și posibilele efecte secundare grave. Cercetările recente arată că un tratament utilizat pe scară largă pentru controlul simptomelor comportamentale din demență este asociat cu un risc crescut de accident vascular cerebral (AVC). Descoperirea ridică semne de întrebare importante privind siguranța acestor terapii, mai ales în rândul persoanelor vârstnice.
Analiza se bazează pe date colectate pe o perioadă lungă de timp, de aproape două decenii, din sistemul medical britanic. Cercetătorii au comparat pacienții diagnosticați cu demență care au primit risperidonă cu cei care nu au fost tratați cu antipsihotice. Rezultatele indică faptul că persoanele care au urmat tratamentul cu risperidonă au avut un risc cu aproximativ 28% mai mare de a suferi un accident vascular cerebral.
Un aspect esențial al studiului este că riscul crescut a fost observat inclusiv la pacienți fără antecedente cardiovasculare. Cu alte cuvinte, chiar și persoanele care nu aveau un istoric de AVC sau alte boli de inimă au fost afectate, ceea ce sugerează că medicamentul în sine poate reprezenta un factor de risc independent.
Risperidona nu este utilizată pentru tratarea cauzei demenței, ci pentru a controla simptome precum agitația, agresivitatea sau tulburările de comportament. Aceste manifestări pot fi extrem de dificile atât pentru pacienți, cât și pentru îngrijitori, motiv pentru care medicamentul este prescris relativ frecvent.
Totuși, studiile arată că antipsihoticele sunt adesea utilizate mai mult decât ar fi strict necesar, uneori ca soluție rapidă în lipsa altor intervenții. Descoperirea legăturii cu riscul de AVC este importantă deoarece vine în completarea altor date care indică faptul că aceste medicamente pot fi asociate și cu alte complicații serioase, în special în primele săptămâni de tratament.
Specialiștii subliniază că risperidona nu ar trebui exclusă complet din opțiunile terapeutice, dar utilizarea ei trebuie să fie bine justificată și atent monitorizată. Recomandările actuale insistă asupra faptului că tratamentele medicamentoase ar trebui să fie luate în calcul doar după ce metodele non-medicamentoase nu dau rezultate.
Printre recomandările frecvente se numără:
evaluarea atentă a comportamentului pacientului și a cauzelor posibile ale agitației;
încercarea intervențiilor non-farmacologice, precum adaptarea mediului, rutine clare și suport psihologic;
prescrierea medicamentului doar pentru perioade limitate și la doze minime eficiente;
monitorizarea constantă a pacientului pentru semne neurologice sau cardiovasculare.
Decizia de a iniția sau continua un astfel de tratament trebuie luată împreună cu familia pacientului, mai ales în contextul în care persoanele cu demență au adesea o capacitate redusă de a-și exprima simptomele sau efectele adverse.
Pentru pacienți și îngrijitori, informația esențială este că tratamentul nu trebuie întrerupt brusc fără aviz medical. Orice îngrijorare legată de riscuri trebuie discutată cu medicul curant, care poate evalua raportul dintre beneficii și riscuri în fiecare caz în parte.
Este important ca aparținătorii să fie atenți la semne precum slăbiciune bruscă, dificultăți de vorbire, confuzie accentuată sau tulburări de vedere, simptome care pot indica un AVC și necesită intervenție medicală de urgență.
Faptul că risperidona, un medicament utilizat pe scară largă în demență, este asociată cu un risc crescut de accident vascular cerebral reprezintă un semnal de alarmă pentru sistemul medical. Deși poate fi utilă în anumite situații, utilizarea sa trebuie să fie atent cântărită, personalizată și monitorizată. Informarea corectă a pacienților și a familiilor acestora, alături de o abordare prudentă din partea medicilor, rămâne esențială pentru a reduce riscurile și a asigura cea mai bună îngrijire posibilă.
Sursă foto: envato