Un proiect legislativ aflat în dezbaterea Parlamentului propune o schimbare majoră în ceea ce privește calendarul zilelor libere legale din România. Începând cu anul 2026, numărul actual de 17 zile nelucrătoare ar urma să fie redus la 12.
Proiectul are ca obiectiv principal diminuarea numărului de sărbători legale considerate zile libere, pe motiv că acestea ar afecta ritmul de lucru și productivitatea economică. Astfel, șase sărbători ar urma să fie eliminate din calendar, însă, în contrapartidă, ar fi introdusă o nouă zi liberă, cu o semnificație specială pentru sănătatea publică.
Dacă proiectul va fi adoptat, următoarele zile nu vor mai fi considerate nelucrătoare pentru angajații din România:
6 ianuarie – Boboteaza
7 ianuarie – Sfântul Ioan Botezătorul
24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române
Vinerea Mare – ultima vineri dinaintea Paștelui
1 iunie – Ziua Internațională a Copilului
30 noiembrie – Sfântul Andrei.
În prezent, toate aceste date sunt recunoscute oficial și le oferă angajaților o zi de odihnă, însă, conform inițiatorilor, reducerea lor ar ajuta la o mai bună organizare a activității economice.
„Este o măsură care va afecta echilibrul dintre viața profesională și cea personală. Mulți angajați își planifică concediile în funcție de aceste zile libere”, a declarat un expert în legislația muncii, conform România TV.
Pe lângă eliminarea celor șase sărbători, proiectul introduce o zi nelucrătoare nouă: 4 februarie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului.
„Instituirea unei zile nelucrătoare oferă cadrul necesar pentru campanii de informare, acțiuni educaționale și facilitarea accesului la screening”, se precizează în expunerea de motive a proiectului.
Potrivit inițiatorilor, această măsură ar avea un rol simbolic și educațional, întrucât ar putea contribui la creșterea gradului de conștientizare în rândul populației privind importanța prevenției, a diagnosticării timpurii și a tratamentului cancerului.
Foto: shutterstock