Mulți dintre noi tratăm frigiderul ca pe un simplu spațiu de depozitare, unde totul trebuie să încapă după o vizită la supermarket. Așa că, instinctiv, ușa frigiderului devine locul perfect pentru lapte, ouă, iaurturi sau resturi de mâncare. Din păcate, acest obicei aparent inofensiv poate duce la alterarea rapidă a alimentelor — și chiar la toxiinfecții alimentare.
Ușa frigiderului este, de fapt, cea mai instabilă zonă din punct de vedere termic. Bryan Quoc Le, specialist în știința alimentelor și autor al cărții “150 Food Science Questions Answered”, explică:
„Ușa frigiderului este cea mai caldă parte a aparatului, pentru că este cea mai îndepărtată de ventilatoarele care distribuie aerul rece. Se încălzește cel mai mult atunci când este deschisă, iar temperatura fluctuează de fiecare dată.”
Deschiderea repetată a frigiderului — fie că te uiți în el fără un motiv clar, fie că îl lași întredeschis în timp ce gătești — face ca aerul cald din bucătărie să pătrundă în interior. Partea din mijloc a frigiderului reușește să-și păstreze temperatura ideală, de sub 4°C, dar ușa poate urca frecvent cu 5–10°C peste acest prag, mai ales într-o bucătărie caldă.
Darin Detwiler, profesor de politici alimentare la Northeastern University, avertizează:
„Ușa este zona cea mai expusă la variații de temperatură. În mod repetat, aerul rece iese, cel cald intră, și astfel se creează condiții favorabile dezvoltării bacteriilor. Uneori, temperatura din ușă poate ajunge în ‘zona de pericol’, adică peste 4°C, ceea ce favorizează multiplicarea rapidă a agenților patogeni.”
Deși compartimentele din ușă par create exact pentru lactate sau ouă, experții avertizează că acestea sunt, de fapt, cele mai nepotrivite alimente pentru acea zonă.
Potrivit specialiștilor, iată ce NU ar trebui să pui în ușa frigiderului:
Bryan Le explică:
„Aceste alimente sunt extrem de perisabile și pot conține deja bacterii care, în prezența unei temperaturi mai ridicate, se înmulțesc rapid. Chiar și o creștere mică de câteva grade poate favoriza dezvoltarea bacteriilor periculoase precum Staphylococcus aureus, Listeria sau Salmonella.”
Asta nu înseamnă că ușa frigiderului trebuie lăsată goală. Există o serie de alimente care pot fi păstrate acolo fără riscuri, mai ales dacă sunt bogate în conservanți sau nu sunt sensibile la variații de temperatură.
Poți depozita cu încredere:
Le sugerează un ghid simplu:
„Dacă un produs poate fi păstrat și la temperatura camerei, sau dacă are un conținut mare de conservanți, este sigur pentru depozitarea în ușa frigiderului.”
Chiar dacă pare un detaliu minor, organizarea inteligentă a frigiderului te ajută să păstrezi alimentele mai mult timp și să previi riscuri grave de sănătate. Așadar, dacă vrei ca laptele să nu se acrească înainte de termen și ouăle să rămână proaspete, rezervă-le un loc în partea inferioară a frigiderului, unde temperatura este constantă și rece.
„Organizarea frigiderului nu este doar despre ordine și estetică — este o măsură esențială de siguranță alimentară”, conchide Detwiler.
FOTO: Shutterstock