Alertă sanitară în Turcia! Au fost descoperite bacterii periculoase în apa mării. Stațiunile sunt pline de români

  • Publicat:
Alertă sanitară în Turcia! Au fost descoperite bacterii periculoase în apa mării. Stațiunile sunt pline de români

O bacterie extrem de periculoasă, care poate provoca infecții grave sau chiar fatale, a fost descoperită în apa mării din mai multe stațiuni din Turcia, una dintre cele mai populare destinații de vacanță pentru români. Autoritățile sanitare trag un semnal de alarmă în urma studiilor recente efectuate în Marea Marmara, Egee și Mediterană, care au identificat prezența bacteriilor Vibrio parahaemolyticus și Vibrio vulnificus.

Potrivit publicației Milliyet, temperaturile ridicate din această vară, combinate cu o salinitate scăzută a apei, au creat condiții ideale pentru dezvoltarea acestor bacterii periculoase. Ele pot pătrunde în organism prin răni deschise și pot duce la infecții severe, inclusiv fasceită necrozantă – o afecțiune cunoscută și ca „boala care mănâncă pielea”.

Ce riscuri implică infectarea cu bacteriile Vibrio

Simptomele pot include febră, dureri abdominale, vărsături, diaree, iritații severe ale pielii și leziuni care se agravează rapid. În cazuri grave, infecția poate duce la sepsis – o reacție potențial fatală a organismului la infecție, în special la persoanele cu imunitate scăzută.

Medicul turc Uğur Aferin avertizează că riscul este crescut nu doar în urma contactului direct cu apa mării, ci și prin consumul de fructe de mare contaminate. Bacteria Vibrio parahaemolyticus, prezentă frecvent în astfel de alimente, poate cauza tulburări digestive severe.

Piscinele, un alt risc pe timp de vară

Pe lângă riscurile din apa mării, medicii avertizează că nici piscinele nu sunt complet sigure. Chiar dacă apa pare curată, ea poate conține agenți patogeni periculoși precum rotavirus, E.coli, salmonella sau virusul hepatitei A. Femeile și copiii sunt cei mai expuși în această perioadă, mai ales în cazul existenței unor răni deschise.

Recomandări pentru turiști

Medicii recomandă evitarea îmbăierii în mare sau în piscină în cazul prezenței unor răni, tăieturi sau leziuni ale pielii, precum și prudență în consumul de fructe de mare. Este importantă igiena riguroasă și consultul medical imediat în cazul apariției simptomelor descrise.

FOTO: Shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult