Un incident grav a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, în Sectorul 2 al Capitalei. Un adolescent în vârstă de 14 ani a fost găsit rănit în curtea Bisericii Armenești de pe bulevardul Carol I, după ce ar fi căzut de la etajul trei al blocului în care locuiește.
Copilul, care se afla în stare de conștiență, dar cu multiple leziuni, a fost observat de un preot al bisericii, alertat de plânsetele de durere. Acesta a sunat imediat la 112. La fața locului au intervenit de urgență echipaje SMURD și ale Poliției.
Adolescentul a fost transportat la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, unde a fost internat în secția de terapie intensivă. Medicii spun că starea lui este gravă, dar stabilă.
Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul. Nu este clar, în acest moment, dacă este vorba despre o tentativă de suicid sau dacă băiatul a fost împins.
Cazul este tratat cu prioritate de anchetatori, care vor analiza toate ipotezele, inclusiv posibilitatea unui accident. Potrivit primelor informații, blocul de la care s-a produs căderea se află chiar lângă curtea lăcașului de cult.
Foto cu caracter ilustrativ: Shutterstock