Un caz extrem de dureros a stârnit revoltă și emoție puternică după ce părinții unui nou-născut prematur acuză cadre medicale de la Maternitatea Polizu de neglijență și lipsă de îngrijire în ultimele zile de viață ale copilului lor. Atenție: informațiile din acest articol pot avea un puternic impact emoțional.
Mama băiețelului susține că micuțul ar fi fost abandonat în suferință și că starea lui s-a degradat vizibil fără ca familia să primească explicații clare sau intervenții suficiente din partea personalului medical.
Mădălina C., mama copilului, a povestit că s-a internat la maternitate în decembrie 2025, după ce medicii au încadrat sarcina ca fiind una cu risc crescut. După mai multe săptămâni de monitorizare, femeia a născut pe 22 ianuarie un băiețel venit pe lume mult prea devreme, la doar 25 de săptămâni de sarcină, echivalentul a aproximativ șase luni și o săptămână. Copilul cântărea doar 700 de grame la naștere, fiind încadrat în categoria prematurilor extrem de vulnerabili, care necesită supraveghere permanentă și îngrijiri intensive complexe.
„Am avut ceva probleme. Am născut în ianuarie, pe 22, eu fiind deja internată în spital de o lună. În urmă cu o săptămână înainte de naștere mi s-au rupt membranele (proces cunoscut sub numele de „ruperea apei” n.r.). (…) Copilul s-a născut cu prematuritate, la 25 de săptămâni. Nu a avut niciun fel de infecție la naștere”, a povestit aceasta.
„Ei m-au lăsat să nasc natural, trebuia cezariană de urgență. Abia după ce a venit o altă doctoră, nu cea care m-a văzut pe mine, aceasta a realizat că pot să mor și eu, și copilul dacă nu fac cezariană. A zis că: «Fata asta nu are cum să nască natural, va muri copilul»”, a mai spus Mădălina pentru Libertatea.
Drama familiei care și-a pierdut nou-născutul prematur continuă cu noi acuzații extrem de grave la adresa cadrelor medicale de la Maternitatea Polizu. Părinții copilului spun că, la doar câteva zile după naștere, starea micuțului s-ar fi deteriorat puternic, iar acesta ar fi contractat în spital o infecție nosocomială care i-ar fi fost fatală.
Familia susține că băiețelul, născut la numai 25 de săptămâni și cântărind aproximativ 700 de grame, ar fi început să prezinte complicații severe în timpul internării la secția de neonatologie.
Potrivit declarațiilor făcute de familie, medicii le-ar fi comunicat ulterior că bebelușul dezvoltase o infecție gravă. Părinții cred însă că aceasta ar fi fost contractată chiar în spital, în perioada în care copilul se afla internat la terapie intensivă neonatală.
„L-au mâncat pur și simplu (medicamentele administrate n.r.) și infecția. Copilul nu a mai putut urina. Pe 14 februarie a avut sânge în scaun. Atunci a fost apariția infecției. Noi am văzut că i s-a umflat burtica. Medicii (cadrele medicale n.r.) au zis că nu are nimic copilașul. Noi de atunci am simțit că se întâmplă ceva cu el. Au urmat zile întregi în care copilul s-a umflat continuu și nu mai urina.
Toate tratamentele pe care le băgau în el, rămâneau în el, acel lichid. S-a umflat, a început să i se crape pielea pe el. Pur și simplu ieșea lichidul din el. Nu puteai să-I ridici nici mânuța. Dacă-i ridicai mâna se rupea efectiv cu totul”, mai spune femeia, cu ochii în lacrimi.
Părinții bebelușului decedat la Maternitatea Polizu au început demersuri oficiale pentru a afla exact în ce condiții s-a produs tragedia și dacă au existat erori medicale în timpul internării copilului. Familia susține că a sesizat mai multe instituții și a cerut verificări amănunțite privind îngrijirile medicale oferite nou-născutului prematur.
Foto: shutterstock