Fertilizarea in vitro este pentru multe cupluri nu doar un tratament, ci o ultimă speranță de a avea un copil. Însă, odată cu trecerea timpului, deși dorința e la fel de puternică, realitatea biologică… se schimbă. Și apar inevitabil întrebări precum: există o vârstă limită pentru FIV? Și, mai ales, când ar trebui să ne oprim?
Răspunde la aceste întrebări dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate.
Biologia are propriile reguli. Rezerva ovariană scade odată cu înaintarea în vârstă, iar calitatea ovocitelor se diminuează.
„După vârsta de 40 de ani, șansele de reușită se reduc considerabil. Nu este imposibil, dar trebuie să fim realiști și să înțelegem că medicina are limitele ei”, explică specialistul în infertilitate.
Pentru multe femei însă, dorința de a deveni mame nu dispare odată cu trecerea anilor. „Am întâlnit paciente care, la 45 de ani, încă își doreau să încerce. Rolul meu nu este să le frâng speranța, ci să le ofer informații corecte și să le ghidez către soluțiile potrivite, dar până la urmă ele vor lua decizia care li se pare cea mai potrivită”, adaugă medicul.
Când ovocitele proprii nu mai oferă șanse reale, există opțiunea ovocitelor donate.
„Este un pas greu de acceptat pentru multe cupluri, dar uneori este singura cale către copilul dorit. Important este să înțelegem că maternitatea nu se reduce la genetică, ci la iubirea și responsabilitatea de a crește un copil”, „subliniază medicul.
Citește și: Ai peste 40 de ani și vrei un copil? Trebuie să faci mai întâi aceste analize!
A opri tratamentul FIV nu este niciodată o decizie bazată doar pe cifre sau analize. Este un moment în care medicina se întâlnește cu psihologia, cu resursele emoționale, cu limitele fizice și financiare ale cuplului.
„Nu există o vârstă exactă la care să spunem: acum trebuie să te oprești. Există, însă, momente în care șansele reale devin atât de mici, încât continuarea poate aduce mai multă suferință decât speranță”, afirmă medicul.
Fertilizarea in vitro este una dintre cele mai impresionante realizări ale medicinei moderne, dar nu este o promisiune fără margini. Vârsta influențează profund rezultatele, iar deciziile legate de continuarea sau oprirea tratamentelor trebuie să fie asumate, informate și luate cu respect față de propriile limite.
„Infertilitatea nu definește valoarea unei femei sau a unui cuplu. Valoarea voastră nu stă în abilitatea de a concepe. Curajul, răbdarea, iubirea, puterea de a trece prin această luptă, acestea sunt cele care vă definesc”, încheie dr. Andreas Vythoulkas.
:format(webp):quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.csid.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F10%2FAndreas-Vythoulkas-M.D.jpg)
FOTO: Shutterstock