Probleme de sănătate cu care te poți confrunta dacă îți este permanent frig sau ai mâinile reci

Dacă vă simțiți permanent înfrigurat, chiar și în spații calde, acest simptom ar putea indica probleme medicale care merită investigate.
  • Publicat:
Probleme de sănătate cu care te poți confrunta dacă îți este permanent frig sau ai mâinile reci
Probleme de sănătate cu care te poți confrunta dacă îți este permanent frig sau ai mâinile reci

Odată cu scăderea temperaturilor, senzația de frig constant devine parte din rutina zilnică. Totuși, dacă vă simțiți permanent înfrigurat, chiar și în spații calde, acest simptom ar putea indica probleme medicale care merită investigate.

Boala Raynaud

Dacă mâinile și picioarele se amorțesc și capătă o culoare albăstruie în frig, ar putea fi vorba de boala Raynaud. Aceasta determină îngustarea vaselor de sânge la nivelul extremităților, limitând circulația nu doar în degete, ci uneori și la nivelul nasului sau buzelor.

Anemia

Anemia, mai ales cea prin deficit de fier, reduce capacitatea sângelui de a transporta oxigen către organe și țesuturi. Printre semne se numără: mâini și picioare reci, oboseală accentuată, amețeli, piele palidă și respirație dificilă.

Diabetul de tip 2

În cazul diabetului, afectarea nervilor periferici poate face ca extremitățile să fie reci permanent. Alte indicii: sete excesivă, urinare frecventă, pierdere neintenționată în greutate și oboseală cronică.

Hipotiroidismul

O tiroidă hipoactivă încetinește metabolismul și, implicit, scade temperatura corporală. Persoanele afectate simt frigul mai intens și se confruntă adesea cu constipație, depresie sau dureri musculare.

Foto: shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Redactor-șef
ALEXANDRA NECŞOIU, redactor-șef, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe ...
citește mai mult