Tămâia este asociată de secole cu ritualuri religioase, meditație și purificare. Interesul modern pentru ea depășește însă cadrul spiritual, fiind alimentat de cercetări care investighează compușii aromatici și potențialele lor efecte asupra organismului. Deși promițătoare, multe dintre concluzii sunt preliminare și necesită prudență.
Tămâia provine din rășina arborilor Boswellia, specii răspândite în Orientul Mijlociu și Africa. Rășina este bogată în uleiuri volatile și acizi boswellici, substanțe care au stârnit interesul comunității științifice. În prezent, studiile se concentrează pe înțelegerea modului în care acești compuși interacționează cu procesele inflamatorii și cu sistemul nervos.
Interesul contemporan nu se datorează unui „miracol” recent, ci redescoperirii unei substanțe folosite din Antichitate, acum analizată prin instrumente moderne.
Citește și: Potențiale riscuri și afecte adverse ale consumului de tămâie
Unele cercetări experimentale sugerează că acizii boswellici ar putea influența anumite căi inflamatorii. Este o direcție valoroasă, dar aflată încă în stadiu de explorare. În lipsa unor studii clinice extinse și bine controlate, concluziile rămân limitate.
Publicul tinde să supraliciteze aceste rezultate timpurii. Realitatea este mai nuanțată: pot exista beneficii, dar ele trebuie confirmate clar și diferențiate de reacțiile placebo sau de particularitățile individuale.
În formă volatilă, tămâia este folosită în spații de relaxare pentru aroma sa distinctă. Unele persoane percep o reducere a tensiunii psihice, însă aceste efecte sunt dificil de cuantificat și pot varia considerabil. Mecanismele exacte nu sunt pe deplin înțelese, iar rezultatele depind atât de context, cât și de sensibilitatea fiecăruia.
În lipsa unor dovezi ferme, tămâia poate fi privită mai degrabă ca un element de sprijin în rutina personală de relaxare decât ca un remediu cu acțiune demonstrată.
În unele regiuni, tămâia este folosită tradițional în preparate sau capsule, însă această practică ridică probleme. Calitatea și puritatea produsului diferă semnificativ, iar dozele nu sunt standardizate. Fără îndrumare specializată și date clinice solide, utilizarea internă rămâne discutabilă.
Prudența este esențială, mai ales pentru persoanele cu afecțiuni cronice sau care urmează tratamente medicamentoase.
Dar până la a fi considerată „remediu universal”, este nevoie de dovezi puternice și de evaluări clinice riguroase.
Foto: shutterstock