Forța de frecare în aparatele ortodontice: ce înseamnă, de ce contează și ce ar trebui să știe pacienții

Atunci când cineva poartă aparat dentar, cel mai des ne gândim la schimbările vizibile: dinții se aliniază, zâmbetul se schimbă, dantura „se mișcă”. Puțini dintre noi se întreabă însă ce se întâmplă în interiorul aparatului, la nivelul mecanicii – adică cum se produc efectiv mișcările dinților. Un element esențial în această ecuație este forța de frecare dintre bracket (suportul metalic sau ceramic lipit pe dinte) și arcul ortodontic (sârmă).

Ce este forța de frecare și de ce contează?

Forța de frecare în ortodonție este forța de rezistență care apare atunci când arcul trece prin bracket. Cu cât ea este mai mare, cu atât mecanica este „împiedicată” și mișcarea dintelui devine mai lentă sau mai dificilă; cu cât e mai mică, cu atât forțele aplicate pot fi mai eficiente și, implicit, mai confortabile pentru pacient.

Forța de frecare influențează:

Recomandări

Cum se reflectă refluxul acidului gastric la nivelul dinților

Ai o umflătură pe cerul gurii? Când poate fi vorba de un abces sau o infecție

• viteza de aliniere dentară,
• eficiența tratamentului,
• presiunea asupra dintelui și disconfortul resimțit de pacient.

Sistemele de bracketuri comparate în studiu

Am comparat trei tipuri de sisteme de bracketuri utilizate frecvent în ortodonție:

1. Bracketuri convenționale, legate cu ligaturi elastice sau metalice – metoda clasică pe care o întâlnim cel mai des în tratamente.
2. Bracketuri autoligaturante active – au un mecanism intern flexibil care ține arcul în poziție.
3. Bracketuri autoligaturante pasive – mecanismul intern fixează arcul fără a-l comprima, permițându-i să alunece mai liber.

Ce am descoperit?

Analiza noastră arată că:

• Bracketurile autoligaturante active au generat cele mai mari niveluri de frecare. În practică, asta poate însemna că arcul întâmpină mai multă rezistență în mișcare, ceea ce poate afecta modul în care tratamentul progresează.
• Bracketurile convenționale, în special cele legate cu ligaturi metalice, au avut valori de frecare comparabile cu sistemul activ autoligaturant.
• Bracketurile autoligaturante pasive au avut cele mai mici forțe de frecare dintre toate sistemele testate, sugerând o alunecare mai liberă a arcului, forte mai mici si confort sporit pentru pacient.

Aceasta nu înseamnă că un sistem este „cel mai bun” — alegerea depinde de obiectivele fiecărui tratament și de preferințele medicului, plus posibilitățile pacientului. Însă înțelegerea diferențelor mecanice ne ajută să luăm decizii mai informate împreună cu pacienții.

Citește și: Aparat dentar: când trebuie purtat pentru a îndrepta dinţii VIDEO By CSID

Ce înseamnă pentru pacienți?

Mai puțină frecare nu înseamnă neapărat tratament mai scurt, dar poate însemna forțe mai mici, mai mult confort și un control mai precis al mișcărilor dentare.

Mai multă frecare poate fi utilă în anumite faze ale tratamentului, de exemplu când se dorește stabilitate dentară/ancoraj.

Cercetarea dincolo de laborator

Este important de spus că studiile de laborator, precum acesta, oferă informații precise despre proprietăți mecanice, dar nu pot reproduce în totalitate complexitatea din cavitatea bucală: saliva, mușcătura, funcția masticatorie și adaptarea biologică influențează dinamica reală a tratamentului.

Pe viitor, date comparative din studii clinice vor consolida și mai mult modul în care folosim aceste informații în planificarea tratamentelor. Până atunci, discuția deschisă cu medicul despre avantajele și dezavantajele fiecărui sistem rămâne esențială.

Textul este o adaptare a unui articol publicat inițial pe platforma ștințiifică Multidisciplinary Digital Publishing Institute: https://www.mdpi.com/1996-1944/15/12/4304.