Perioada sărbătorilor este una cu un program extrem de încărcat pentru toată lumea. Totuși, în fiecare an, mulți pacienți ajung în cabinetul stomatologic chiar în ultimele zile dinaintea Crăciunului sau Revelionului, fie din dorința de a-și rezolva rapid o problemă dentară, fie pentru un tratament estetic. Medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, explică de ce programările de ultim moment la dentist pot fi riscante și de ce e mai bine ca intervențiile stomatologice să fie planificate din timp.
În fiecare an, în ultimele săptămâni din decembrie, cabinetele stomatologice sunt luate cu asalt de pacienți care au amânat până în ultimul moment vizita la dentist
„Anual vedem același tipar – pacienți care au amânat controlul și, brusc, își doresc totul rezolvat în două-trei zile. Din păcate, acest lucru nu este mereu posibil. Cabinetele sunt pline, laboratoarele dentare lucrează la capacitate maximă, iar timpul de execuție pentru lucrări protetice sau estetice crește semnificativ. Este o perioadă foarte încărcată pentru toată lumea, inclusiv pentru noi, medicii”, declară medicul stomatolog Sorina Stroe.
Un aspect adesea ignorat este că majoritatea lucrărilor dentare implică și colaborarea cu un laborator – pentru coroane, fațete, lucrări protetice sau gutiere de albire. În perioada premergătoare sărbătorilor, și aceste laboratoare sunt extrem de aglomerate.
„Pacienții cred că totul se rezolvă rapid, dar în realitate o lucrare dentară implică mai multe etape: amprente, probe, ajustări, finalizare. Dacă laboratorul este încărcat, termenele de predare se pot prelungi și, din păcate, uneori pacientul nu mai apucă să finalizeze tratamentul înainte de sărbători”, explică Dr. Sorina Stroe.
Asta înseamnă că pacientul poate rămâne cu o lucrare provizorie sau incompletă în timpul vacanței – o situație neplăcută care poate cauza dureri, disconfort la masticație sau chiar infecții.
Citește și: Cum ne îngrijim dinţii de sărbători
Procedurile dentare, chiar și cele care par simple, necesită timp, atenție și o perioadă de vindecare. Când pacientul se grăbește, riscul de complicații crește.
„Am avut pacienți care au insistat să facem tratamente complexe în ultimele zile dinainte de Crăciun, iar organismul lor a reacționat mai greu. Există riscul de inflamații postoperatorii, dureri accentuate sau chiar infecții, mai ales dacă nu pot reveni la control imediat după sărbători”, spune Dr. Sorina Stroe.
Mai mult, stresul acumulat, alimentația dezechilibrată din perioada sărbătorilor și consumul de alcool pot influența negativ procesul de vindecare.
„Perioada sărbătorilor presupune mese bogate, somn mai puțin și un consum crescut de zahăr sau alcool. Toți acești factori pot afecta gingiile, pot întârzia vindecarea și chiar pot agrava afecțiuni dentare existente”, mai spune medicul stomatolog Sorina Stroe.
Mulți pacienți aleg să plece în concedii imediat după Crăciun sau Revelion, uneori în destinații îndepărtate. O problemă dentară aparent minoră, ignorată înainte de plecare, se poate agrava brusc, transformând o vacanță de vis într-un coșmar.
„Unii pacienți pleacă în vacanță cu un mic disconfort, spunând că vor rezolva problema după sărbători, și ajung să caute urgențe stomatologice în străinătate. E complicat, costisitor și foarte stresant să cauți un medic într-o țară străină, mai ales în perioada de sărbători, când multe clinici sunt închise”, declară Dr. Sorina Stroe.
Durerea de dinți poate să apară brusc, iar presiunea din avion, de exemplu, poate agrava o inflamație dentară. În astfel de cazuri, pacienții ajung să-și petreacă zilele de concediu la medic, în loc să se bucure de odihnă.
Un alt motiv pentru care nu este bine să te programezi prea aproape de sărbători ține de logistică. În această perioadă, multe clinici reduc programul sau închid complet pentru câteva zile, iar posibilitatea de a reveni pentru control este limitată. Procedurile stomatologice, fie că este vorba de implanturi, extracții sau lucrări estetice, necesită timp pentru vindecare și monitorizare. Când aceste etape sunt comprimate în doar câteva zile, riscul de complicații crește considerabil.
„După o intervenție, e important ca pacientul să revină la control, să urmărim evoluția și, dacă e nevoie, să ajustăm tratamentul. În perioada sărbătorilor, acest lucru devine dificil, deoarece atât pacientul, cât și medicul pot fi plecați. De aceea, recomand ca tratamentele să fie planificate cu minimum două-trei săptămâni înainte”, explică Dr. Sorina Stroe.
Pentru a evita aglomerația și neplăcerile, medicii recomandă ca programările să fie făcute din timp, preferabil în prima parte a lunii decembrie sau chiar mai devreme. Astfel, pacientul are timp pentru eventuale controale și pentru ca organismul să se refacă în liniște.
„Ideal este ca pacienții să trateze tot ce ține de sănătatea dentară înainte de perioada aglomerată, pentru a avea răgazul necesar în cazul în care tratamentul necesită mai multe ședințe sau o lucrare de laborator. În plus, dacă apar reacții post-tratament, acestea pot fi gestionate în siguranță, fără stresul sărbătorilor. Chiar și o simplă plombă sau un detartraj ar trebui făcute din vreme, pentru a evita disconfortul în zilele libere”, adaugă medicul stomatolog Sorina Stroe.
În locul programărilor de urgență, se recomandă pacienților să adopte o rutină constantă de igienă orală și controale periodice, de preferat o dată la șase luni.
„Sărbătorile ar trebui să fie un prilej de bucurie, nu de durere. Cel mai bun cadou pe care ni-l putem face este prevenția: o igienă corectă, controale regulate și tratamente realizate la timp. Astfel, ne putem bucura liniștiți de familie, mese festive și momente frumoase, fără grija unei urgențe dentare”, încheie Dr. Sorina Stroe.
Foto: shutterstock