Un cardiolog explică posibila cauză a morții lui Gabi Mureșan. Ce se poate întâmpla când intri în apă rece imediat după saună

Un cardiolog explică ce s-ar fi putut întâmpla în cazul lui Gabi Mureșan după intrarea în apă rece imediat după saună. Medicul vorbește despre riscul de infarct, tulburările de ritm și sănătatea foștilor sportivi.
  • Publicat:
Un cardiolog explică posibila cauză a morții lui Gabi Mureșan. Ce se poate întâmpla când intri în apă rece imediat după saună
Un cardiolog explică posibila cauză a morții lui Gabi Mureșan. Ce se poate întâmpla când intri în apă rece imediat după saună

Moartea fulgerătoare a fostului internațional Gabi Mureșan, la doar 44 de ani, continuă să ridice semne de întrebare. După informațiile potrivit cărora fostul fotbalist ar fi intrat în lac pentru a se răcori imediat după o ședință la saună, medicul cardiolog Dan Tesloianu a explicat ce se poate întâmpla într-un astfel de scenariu și de ce o schimbare bruscă de temperatură poate reprezenta un risc pentru organism.

Declarațiile au fost oferite într-un interviu exclusiv pentru Fanatik, publicație care a discutat cu specialistul despre posibilele cauze medicale ale tragediei.

Cardiolog: „Putea să facă un infarct”

Potrivit medicului Dan Tesloianu, fără rezultatele investigațiilor medico-legale nu poate fi stabilită cauza exactă a decesului, însă, din punct de vedere teoretic, un infarct sau o tulburare severă de ritm cardiac reprezintă ipoteze plauzibile.

„Se pot face mai multe supoziții: era hipertensiv, nu era… Putem discuta, dar pur teoretic. Putea să facă un infarct, cu siguranță. Infarct poți să faci la 44 de ani, la orice vârstă. Dacă ne legăm strict de ieșirea de la saună și intrarea în apă rece, așa numitul duș scoțian sau rusesc, putem presupune un infarct.

O trecere brutală de la o vasodilatație de la cald la apă rece cu vasoconstricție poate provoca un vasospasm coronarian, o tulburare severă de ritm. Asta aș vedea eu la o primă discuție, mai ales fiind tânăr”, a declarat cardiologul Dan Tesloianu, într-un interviu acordat în exclusivitate publicației Fanatik.

Ce se întâmplă în organism după trecerea bruscă de la cald la rece

Explicația medicului are la bază reacția sistemului cardiovascular la schimbările extreme de temperatură.

În timpul ședinței de saună, vasele de sânge se dilată pentru a elimina căldura din organism. Intrarea imediată în apă foarte rece determină opusul: vasele se contractă brusc. La persoanele predispuse, această schimbare rapidă poate favoriza apariția unui spasm al arterelor coronare sau a unor tulburări grave de ritm cardiac.

Specialistul subliniază însă că acestea sunt doar ipoteze medicale, iar cauza exactă poate fi stabilită doar în urma investigațiilor oficiale.

De ce foștii sportivi nu sunt feriți de bolile cardiovasculare

Dan Tesloianu atrage atenția asupra unei idei greșite întâlnite frecvent: faptul că foștii sportivi ar rămâne automat protejați împotriva bolilor de inimă.

„Știți cum e cu foștii sportivi? Teoretic starea lor de sănătate e bună. Dar problema e că era fost, deci nu mai practica fotbal de performanță de ceva timp. Apoi nu știm ce alte afecțiuni asociate avea: era sau nu era diabetic. Noi mereu privim foștii sportivi ca pe niște oameni foarte sănătoși, depinde și ce faci după ce te lași de sport.

Dacă ai fost sportiv de performanță și după aceea te lași de sport și nu mai continui antrenamentele, apar o serie de modificări în structura musculară. Depinde și cum s-a comportat după ce s-a lăsat de sport, contează dacă era fumător sau nu. După ce termină sportul de performanță, un fost sportiv care renunță complet la antrenamente devine în timp cu un risc mai mare decât al unuia care n-a fost sportiv”, a explicat cardiologul pentru Fanatik.

„Sportul trebuie continuat și după retragere”

Medicul spune că organismul unui sportiv de performanță trece prin modificări fiziologice care necesită menținerea unui anumit nivel de activitate fizică și după încheierea carierei.

„Dacă ai făcut sport de performanță ești obligat ca toată viața să continui un grad de antrenament. Se produc niște modificări: inima se îngroașă un pic, e normal pentru un sportiv. Vedeți că unii dintre foștii sportivi mor destul de degradați. Să luăm cazul Muhammad Ali, care a murit cu Parkinson, cu o degradare fizică fantastică”, a mai spus Dan Tesloianu în interviul acordat Fanatik.

Ancheta continuă

În acest moment, cauza oficială a decesului lui Gabi Mureșan nu a fost comunicată de autorități. Ipotezele discutate de cardiolog reprezintă explicații medicale generale privind efectele pe care le poate avea o trecere bruscă de la temperaturi foarte ridicate la apă rece, însă concluziile finale vor aparține anchetei și examenului medico-legal.

FOTO: Gabi Mureșan / Facebook, Dan Tesloianu / Facebook.

Alice Moisescu - Web-Editor
Pasiunea mea pentru frumos a început în adolescență, printre revistele Vogue și pălăriile vintage ale bunicii. Astăzi, am transformat acea fascinație într-o misiune: aceea de a te ajuta să-ți găsești propriul stil și să trăiești frumos. Pentru a înțelege secretele din spatele hainelor, ...
citește mai mult