Trupul neînsuflețit al celebrului sportiv austriac Felix Baumgartner va fi depus astăzi, într-un spațiu special amenajat, pentru ca fanii, apropiații și cei care i-au admirat curajul să îi poată aduce un ultim omagiu.
Ceremonia de comemorare va avea loc la o casă de pompe funebre din apropierea orașului Salzburg, într-un cadru discret și sobru. Potrivit familiei, accesul publicului va fi permis începând cu ora 12:00, iar toți cei care doresc să-i adreseze un „rămas bun” sportivului care a scris istorie sunt bineveniți.
În incinta locației va fi disponibilă o carte de condoleanțe, în care vizitatorii pot lăsa mesaje și gânduri pentru familia îndurerată.
Fosta parteneră a lui Baumgartner, Mihaela Rădulescu, a transmis o rugăminte către toți cei care doresc să-i onoreze memoria: în locul florilor și coroanelor, oamenii sunt încurajați să doneze către o fundație care sprijină cercetarea medicală în domeniul leziunilor măduvei spinării – o cauză apropiată sufletului regretatului sportiv.
Trupul lui Felix Baumgartner va rămâne depus până mâine, la ora 16:00, urmând ca apoi să aibă loc o ceremonie privată, în prezența familiei și a celor mai apropiați prieteni. Încă nu a fost confirmat dacă sportivul va fi incinerat sau înhumat în locul de veci alături de tatăl său.
:format(webp):quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.csid.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F07%2Fmihaelaradulescuschwartzenberg_1745143209_3614845697555233227_525020811-1.jpg)
Deși Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner au format un cuplu din 2014 până în prezent, cei doi nu au fost căsătoriți și nu aveau copii împreună, motiv pentru care vedeta română nu beneficiază legal de moștenirea sportivului, estimată la aproximativ 250 de milioane de euro.
Cu toate acestea, potrivit unor surse apropiate familiei, Felix Baumgartner a decis înainte de moarte ca o parte dintre cele mai importante simboluri din viața lui să îi revină Mihaelei Rădulescu, relatează România TV. Este vorba despre trofeele și medaliile câștigate de-a lungul carierei, dar și despre costumul de astronaut purtat în misiunea istorică din 2012, când a devenit primul om care a atins viteza sunetului în cădere liberă.
Un gest profund simbolic, care subliniază relația specială și sprijinul pe care Mihaela l-a oferit sportivului de-a lungul anilor. Întreaga avere a lui Baumgartner va fi moștenită, potrivit legii austriece, de părinții săi, Eva și Felix Sr., și de fratele său, Gerard Baumgartner.
FOTO: Profimedia.