Katy Perry și Justin Trudeau, surprinși în ipostaze tandre pe un iaht de lux. Fostul premier canadian a fost impresionat de artistă de la prima întâlnire

  • Publicat:

Cântăreața americană Katy Perry și fostul premier canadian Justin Trudeau au fost fotografiați în ipostaze apropiate la bordul iahtului artistei, „Caravelle”, în largul coastei Santa Barbara. Imaginile, publicate de Fox News, par să confirme zvonurile tot mai insistente privind o posibilă relație amoroasă între cei doi.

Katy Perry și Justin Trudeau formează un cuplu?

Într-una dintre fotografii, Trudeau (53 de ani) o sărută pe obraz pe interpreta hitului Dark Horse, în timp ce o ține în brațe, într-un gest tandru și protector. Într-un alt cadru, Perry, purtând un costum de baie închis la culoare, este văzută sprijinindu-se afectuos de fostul lider canadian, care îi așază mâna pe șold.

Până în prezent, niciunul dintre reprezentanții celor doi nu a comentat public imaginile sau natura relației.

Zvonurile au început în iulie

Speculațiile privind o posibilă idilă între Perry și Trudeau au apărut în luna iulie, când cei doi au fost surprinși luând cina împreună la un restaurant exclusivist din Montréal.

Perry și Trudeau s-au cunoscut în iulie 2025, la Montreal, în timpul unei cine informale organizate de prieteni comuni. „Când a ieșit prima dată cu Justin, Katy nu căuta o relație, dar au păstrat legătura. Au multe lucruri în comun și se înțeleg foarte bine”, a dezvăluit sursa People.

Potrivit TMZ, martorii susțin că au împărțit mai multe preparate, printre care un fel pe bază de homar, și au fost discreți, dar vizibil apropiați. După cină, au mers împreună în bucătărie pentru a le mulțumi personal angajaților.

La doar câteva zile distanță, Trudeau a fost văzut alături de fiica sa, Ella-Grace (16 ani), la concertul sold-out al lui Katy Perry, susținut la Bell Centre din Montréal. Fostul premier a fost filmat zâmbind și cântând versurile piesei Dark Horse, vizibil relaxat și încântat.

Fanii au remarcat rapid schimbarea de dispoziție a lui Trudeau: „E clar că e cel mai fericit din ultima vreme”, a scris un utilizator pe X (fostul Twitter), în timp ce altul a glumit: „Lider mondial ziua, visător adolescent noaptea.”

Despărțiri recente pentru amândoi

Noua apropiere dintre cei doi vine după ce ambele vedete au trecut prin despărțiri importante. Katy Perry și actorul Orlando Bloom și-au confirmat separarea în iulie, după o relație de peste un deceniu și un copil împreună – fetița lor, Daisy Dove (4 ani).

„Katy și Orlando au decis să se concentreze pe co-parenting și vor continua să fie văzuți împreună ca familie”, au transmis reprezentanții lor pentru revista People.

Surse apropiate cuplului au declarat că relația lor devenise tensionată, din cauza programului încărcat și a lipsei de timp petrecut împreună.

De cealaltă parte, Justin Trudeau s-a separat de soția sa, Sophie Grégoire, în 2023, după 18 ani de căsnicie și trei copii împreună.

O relație discretă, dar tot mai vizibilă

Deși nici Perry, nici Trudeau nu au confirmat public relația, aparițiile tot mai dese împreună și gesturile de afecțiune surprinse de paparazzi alimentează speculațiile privind o poveste de dragoste în plină desfășurare.

Fanii artistei și simpatizanții fostului premier urmăresc cu interes evoluția acestui cuplu neașteptat, dar carismatic.

@thesun Pop star Katy Perry and former Canadian PM Justin Trudeau are “constantly in contact” after they went public with their romance, The Sun can reveal. The pair were recently pictured kissing aboard her yacht, with cheeky Trudeau putting his hand on the singer’s bottom. Click above to read the full story. #KatyPerry #JustinTrudeau #Canada #CelebNews #Yacht ♬ original sound – The Sun

FOTO: X/Katy Perry Info, Instagram @katyperry.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult