Cum gătește Andreea Ibacka somon cu sos alb. Printre ingrediente sunt și smântâna de gătit și parmezanul

Somon cu smântână și parmezan, o rețetă echilibrată propusă de Andreea Ibacka!
  • Publicat:

Andreea Ibacka a prezentat o rețetă de somon gătit într-un sos cremos de smântână și parmezan, un preparat ușor de realizat, cu valoare nutritivă ridicată și potrivit pentru o alimentație echilibrată. Rețeta poate fi integrată cu ușurință într-un meniu de prânz sau cină.

Andreea Ibacka promovează constant preparate simple, realizate din ingrediente accesibile, care pot susține un stil de viață echilibrat. De această dată, vedeta a ales somonul, un pește cunoscut pentru conținutul său bogat de nutrienți esențiali.

Andreea Ibacka demonstrează constant că mâncarea gustoasă poate fi și nutritivă. Soția lui Cabral pune accent pe preparate ușoare, pline de vitamine și ușor de digerat, potrivite atât pentru cei mici, cât și pentru adulți.

Cum se prepară somonul cu smântână și parmezan

La începutul acestei săptămâni, Andreea Ibacka a ales să gătească somon, un aliment apreciat atât pentru gust, cât și pentru beneficiile sale asupra sănătății. Somonul este o sursă importantă de proteine de calitate, acizi grași esențiali, vitamine din complexul B și minerale precum magneziul și potasiul. De asemenea, este sățios și contribuie la menținerea energiei și a unui stil de viață echilibrat.

„Somonul e gustos oricum ar fi preparat. Sălbatic, să fie și sănătos. Sushi lover? Yes, I am, all the way. Pe grătar, simplu, cu puțină lămâie? Un deliciu. La cuptor, elegant, pentru musafiri? Arunc şi nişte legume alături pentru un mix de savoare. Dar astăzi l-am preparat in tigaie, cu sos. Somon fericit, cu sos alb cremos în care să tot înmoi pâine până-i farfuria curată”, a scris Andreea Ibacka pe Facebook.

Preparatul este potrivit atât pentru masa de prânz, cât și pentru cină, fiind o opțiune practică pentru cei care își doresc o masă rapidă, dar cu un gust rafinat. Parmezanul este elementul-cheie al sosului, oferindu-i consistență și o aromă intensă, care completează textura somonului.

Ingrediente

  • File de somon sălbatic

  • Ulei de măsline

  • Sare

  • Unt

  • Usturoi

  • Smântână pentru gătit

  • Parmezan

  • Condimente

Mod de preparare

Pasul 1: Fileurile de somon se ung cu ulei de măsline și se asezonează cu sare și piper. Se rumenesc într-o tigaie încinsă, câteva minute pe fiecare parte, până capătă o crustă aurie.

Pasul 2: Se adaugă untul și usturoiul, urmate de smântâna pentru gătit. Sosul se lasă să fiarbă ușor, amestecând periodic. La final, se presară parmezanul ras și condimentele preferate. Somonul se servește imediat, acoperit cu sosul alb cremos. Poftă bună!

Foto: Facebook

Urmărește CSID.ro pe Google News
Maria Marincel - Redactor
După ce am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București, am debutat ca redactor la publicația Spynews, unde am dobândit și cunoștințe de social media. De-a lungul timpului am scris pentru diferite site-uri de presă, iar acum fac parte din echipa ...
citește mai mult