Au trecut aproape 20 de ani de când Steve Irwin, cunoscut și ca ”Vânătorul de crocodili”, a decedat. Celebrul prezentator în vârstă de 44 de ani a fost ucis de către o pisică uriașă de mare, pe data de 4 septembrie 2006. Momentul atacului a fost filmat!
Steve Irwin se afla cu echipajul său în Marea Barieră de Corali din Australia și filma documentarul ”Cele mai ucigătoare animale ale oceanului”. Cum era obișnuit, el a transmis cameramanilor să imortalizeze chiar și cadrele în care el era în pericol. Așa s-a întâmplat și când în față i-a apărut o pisică de mare ce l-a ucis în doar câteva secunde.
Tommy Donovan, unul dintre cameramanii martori la moartea lui Steve Irwin, a precizat că pisica de mare a ridicat coada și l-a lovit puternic în piept pe explorator. Pisica de mare, de 2, 5 metri și a cărei coadă avea un capăt ascuțit, i-a provocat acestuia o rană de 5 centimetri. Ulterior, Tommy a dezvăluit de ce nu a intervenit să-l ajute.
„Dacă avea nevoie de ajutor, îl cerea. Chiar dacă ar fi fost mâncat de un rechin sau un crocodil, principalul lucru pe care și-l dorea era să fie filmat”, a transmis Tommy Donovan, unul dintre martorii momentului când Steve Irwin și-a dat ultima suflare.
„Aveam camera pornită. Mă gândeam că o să fie un cadru grozav și deodată pisica de mare s-a proptit pe față și a început să înjunghie într-un mod sălbatic. Au fost sute de lovituri în câteva secunde”, a precizat și Justin Lyons pentru Studio 10.
Nu și-au dat seama pe moment cât de gravă e situația, deși în jurul lui Steve se afla o baltă de sânge.
„M-am învârtit cu camera în timp ce pisica de mare a fugit și nu știam dacă provocase vreo daună. Doar când am pus camera la loc l-am văzut pe Steve într-o baltă uriașă de sânge și mi-am dat seama că ceva nu a mers bine.
Era un vârf zimțat și a trecut prin pieptul lui ca un cuțit fierbinte prin unt. Avea o rană de cinci centimetri lățime în jurul inimii din care curgeau sânge și alte lichide și a trebuit să-l aducem înapoi în barcă pe cât de repede s-a putut”, a mai mărturisit cameramanul Justin Lyons.
Steve Irwin a mai supraviețuit doar câteva minute după atac și era conștient că nu va mai trăi. Lyons a încercat să-l menţină conştient, spunându-i să se gândească la copiii lui
„S-a uitat cu calm la mine şi mi-a spus: «Sunt pe moarte». Astea au fost ultimele cuvinte ale lui Steve. Am sperat la un miracol. Am încercat manevre de resuscitare până să vină medicii, dar l-au declarat mort după ce l-au consultat doar zece secunde“, a încheiat el.
Întreaga înregistrare cu moartea celui supranumit ”Vânătorul de crododili” a ajuns pe mâna familiei lui. Steve Irwin a lăsat în urma sa o soție și doi copii. Aceștia nu au vrut ca imaginile cu ultimele clipe din viața lui Steve să fie arătate publicului.
Pisica de mare este unul dintre cele mai periculoase animale subacvatice. Poate ataca cu coada sa ascuțită, care este și otrăvitoare, în același timp. Ea atacă doar dacă se simte în pericol.
Foto: Profimedia