Bilbor – între legendă și adevăr istoric

  • Publicat:

Loc de legendă, binecuvântat cu izvoare minerale unice, Bilborul caută să-și afle originea și s-o ducă mai departe nealterată, pornind de la poveștile și legendele țesute de-a lungul vremii.

 

Unii spun că ar fi fost un sat întemeiat de haiduci în pădurile nesfârșite dintre Ardeal și Bucovina, într-o poiană. Alții susțin că aici s-ar fi așezat urmașii lui Rucan, un negustor de cai. Există și varianta cuprinsă în monografia “Bilbor – oameni și locuri” (profesorul Vasile D. Stan si Angelica Marioara Stan), în care cea mai veche denumire a fost “Poiana Stăneștilor”, adică numele inițial i-ar fi fost Satul lui Stan. Iar Stan este nume românesc, cu descendență din Maramureș și Moldova.

Cum s-a întemeiat Bilborul

O.C. Tăslăuanu , scriitor și omul politic (1876-1942), fostul secretar al Consulatului General al României la Budapesta între 1902-1906 apoi ministru în guvernul Averescu, notează în “Spovedaniile” sale, idee preluată apoi de prof. Vasile D. Stan, că orice bilborean spune că este “neam de tâlhar”, însă nu în înțelesul clasic, precum hoț de codru, ci protestatar față de asuprire socială. Și de aceea, în această notă ar putea fi interpretate denumirile din toponimia locală, precum Preluca Tâlharului, Vârful Bănet, Lunca Cucului, unde haiducii se întâlneau să împartă prada.

Cei care susțin că bilborenii se trag din Rucan consideră că piatra de temelie a satulul se află în biserica de lemn Sfântul Nicolae, construită între 1795 și 1797 (alte surse vorbesc despre perioada 1795-1801) ar fi gravată în chirilică cu acest nume. Cert este că biserica a fost construită de șase meșteri bucovineni în stil ștefanian și cei care au locuit aici au fost un exemplu de simbioză perfectă care s-a realizat prin lunga conviețuire între românii din Moldova și din Transilvania.

Izvoare scrise

Deși despre zonă se face referire, în documentele întocmite de pe vremea împărătesei Maria Tereza (1740-1880), prima atestare documentară apare la 1751, sub denumirea de Bélbor, însă nu este sigur stabilită. Alte izvoare consideră anul 1776 ca fiind prima atestare a în care se arată existența așezărilor răzlețe ale românilor, la Bielbor.

A doua atestare documentară a localității ca sistem comunitar organizat îl reprezintă „Textul înțelegerii din 25 mai 1778, prin care comunele Ditrău și Lăzarea, din depresiunea Giurgeului își împărțeau teritoriul muntos al Bilborului”. Acest act s-a întocmit în casa satului Bilbor, adică – Primăria”. Textul citat confirmă întemeierea așezării la o dată mult mai îndepărtată, în jurul anului 1700, adică după Toplița Română (1382) și Borsec (1594).

De unde-i vine numele

Deși prof. Vasile D. Stan si Angelica Marioara Stan susțin în monografia “Bilbor – oameni și locuri” că cel mai vechi nume al locului a fost Poiana Stăneștilor, semn că localitatea ar fi fost de fapt “Satul lui Stan”, denumirea, potrivit unor istorici s-ar trage din slavonă, Bielbar care înseamnă “Locul bradului alb”. Adică locul ar fi fost cunoscut încă de pe vremea migrației slavilor. Iar bradul alb nu ar reprezenta specia în sine ci mai mult loc cu zăpezi, data fiind altitudinea și faptul că aici ninsorile erau abundente și nu se topeau jumătate de an.

După ce a fost atestată sub denumirea Bélbor, localitatea a fost menționată ulterior și sub alte denumiri, precum Belvor, Bélbor, Bélabora, iar după 1918, Bilbor.
În prezent, Bilborul este o localitate rurală cu o populație de 2.328 de locuitori (datele recensamântului din 2023), majoritatea români (92,74%).

Hârțile turistice consemnează Bilborul ca localitate cu profil balnear. Acest lucru se datorează atât peisajului minunat, cât și numeroaselor izvoare de ape minerale.

“Fiind o în care a funcționat un lac, acesta a devenit, ca si celelalte, o regiune de convergență a râurilor datorită nivelului de bază local. Situată în cadrul aureolei mofetice, prezență datorată activității post vulcanice, cu cea mai densa hidromineralizație din Europa, evidențiată cu apariția izvoarelor minerale” (Prof. Vasile D. Stan si Angelica Marioara Stan – Bilbor – oameni și locuri)

Bilborul se situează la cea mai mare altitudine în județul Harghita, suprapus, în proporție de peste 80 la sută, peste munți și depresiuni. Cel mai jos punct este la 900 de m, iar cel mai înalt dincolo de 1.200, așa că este de la sine înțeles cât de ozonificat este aerul în zonă.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”