Protecţia solară la copii: 6 reguli pe care să le respecţi pentru o protejare corectă

Ela Crăciun a reamintit cum ne putem proteja copii de expunere la soare.
Protecţia solară la copii: 6 reguli pe care să le respecţi pentru o protejare corectă
Ela Crăciun a dezbătut pe blogul ei un subiect extrem de important în acest sezon: protecţia pielii copiilor în faţa agresiunii razelor solare. Vedeta susţine că sunt încă mulţi părinţi care nu acordă atenţie acestui lucru, considerând că cei mici ar fi în siguranţă la plajă atât timp cât stau mai mult în apa mării, ori la joaca de zi cu zi de la oraş.
 
În acest sens, Ela a scris pe blog 6 din cele mai importante măsuri de protecţie solară de care orice părinte trebuie să ţină cont, pentru ca sănătatea pielii celor mici să nu aibă de suferit.
 
“Aşa cum dezinfectantul sigur nu vă lipseşte din poşetă, sper ca acest lucru să fie valabil şi cu protecţia solară. Nu contează că nu sunteţi la plajă, razele ultraviolete nu ne scapă din vizor şi pot fi intensificate dacă se reflectă în suprafeţe precum apa, nisipul, asfaltul sau iarba. Chiar dacă stăm sub umbrelă, nu suntem feriţi de razele soarelui, aşa că trebuie să aplicăm spf chiar şi atunci când stăm la umbră.

Aplicaţi SPF în fiecare zi în care se expun la soare

Faceţi acest lucru nu doar când staţi la plajă. Şi când mergeţi la cumpărături, la plimbare sau la joacă. Pe zonele unde pielea este expusă la soare

Puneţi SPF şi când călătoriţi în maşină

Nici în maşină nu suntem mai protejaţi, pentru că doar parbrizul are puterea de absorbţie a razelor UVA şi UVB corespunzătoare unui spf 50. Geamurile laterale variază ca strat de protecţie de la un tip de maşină la altul, dar, chiar şi aşa absorb numai 65 % din razele UV.

Insistaţi pe umeri, nu doar pe faţă şi braţe

Când aplicăm SPF nu trebuie să ne rezumăm la faţă. Multe femei sunt obşinuite cu aplicarea factorului de protecţie pe tot parcursul anului pentru că întârzie îmbătrânirea tenului, ne fereşte de pete pigmentare sau de razele putenice de soare în zilele imediate unui tratament facial. Ei bine, nu doar faţa noastră are nevoie de îngrijire, ci tot restul corpului, mai ales umerii şi decolteul, zonele cele mai expuse. Iar în cazul copiilor, umerii, pieptul şi spatele sunt cele mai sensibile atunci când se expun în maiou sau nu poartă tricou.      

Nu expuneţi copiii de până la 3 ani

Copiii cu vârsta de până la 3 ani nu ar trebui expuşi direct la soare. Aplicaţi cremă de protecţie potrivită pielii lor şi staţi mai mult la umbră, cu pălărie pe cap. Evitaţi expunerea la orele prânzului şi după-amiază.

Reaplicaţi crema la două ore

Crema de protecţie îşi pierde din eficacitate, de aceea reaplicaţi după una sau două ore şi neapărat după ce aţi intrat în apă ori aţi transpirat.

Haine cu protecţie UV şi ochelari de soare

Există haine din materiale cu protecţie UV pe care le puteţi alege pentru cei mici. De asemenea, este indicat să purtaţi ochelar de soare cu filtru 400 pentru că soarele puternic, reflectat în apă şi în nisip, poate afecta retina sensibilă a ochilor.
 
Ştiu că nu ne e mereu la îndemână să aplicăm SPF, mai ales dacă purtăm machiaj sau avem nişte copii năzdrăvani, care numai de stat la întins crema nu au chef când vor să iasă cu bicicleta. Totuşi, dermatologii ne sfătuiesc să nu ignorăm această problemă şi să aplicăm protecţie solară ori de câte ori ieşim din casă. Ca să fie mai uşor, putem să folosim varianta spray.
 
Sper să aveţi grijă de voi şi de pielea voastră indiferent de locul în care vă veţi afla vara aceasta. Ieşiţi în orele în care soarele nu e atât de puternic, mai ales cu cei mici, purtaţi pălării şi haine cu protecţie UV, ochelari de soare şi nu uitaţi să reaplicaţi spf ori de câte ori este nevoie”, declară Ela Crăciun.
 
Cel mai nou articol Video:
Conf. univ. dr. Cristian Surcel: adenom versus cancer de prostată