Comunicarea este una dintre cele mai importante etape în dezvoltarea copilului, iar apariția primelor fraze marchează un progres semnificativ. În jurul vârstei de doi ani, un copil are în mod obișnuit un vocabular activ de aproximativ 50–100 de cuvinte, pe care le combină treptat în propoziții simple.
Pentru a stimula vorbirea, este esențial ca adulții să încurajeze comunicarea într-un mod natural, fără presiune. Conversațiile zilnice, descrierea activităților curente și ascultarea atentă a copilului contribuie la consolidarea încrederii și la dezvoltarea limbajului.
Semnele care pot indica o întârziere în această arie includ lipsa interesului pentru comunicare, imposibilitatea de a forma fraze simple după vârsta de trei ani sau neînțelegerea instrucțiunilor de bază. În astfel de cazuri, este recomandată evaluarea de către un specialist.
Monica Mereuță, psihoterapeut și logoped ne-a spus că poveștile și cititul zilnic sunt instrumente extrem de utile, pentru că ele nu doar îmbogățesc vocabularul, ci dezvoltă imaginația și atenția, oferind în același timp o ocazie valoroasă de conexiune emoțională între copil și părinte.
Foto: shutterstock