Dr. Shefali este psiholog clinician și una dintre cele mai influente voci la nivel internațional în domeniul parentingului. Parentingul conștient este o abordare care îi invită pe părinți să-și înțeleagă propriile emoții, tipare relaționale și reacții, pentru a crea o conexiune autentică și echilibrată cu copiii lor. În locul controlului sau al autorității rigide, accentul se pune pe prezență, empatie și dezvoltare reciprocă. Dr. Shefali Tsabary a avut un rol esențial în popularizarea acestui concept prin cărțile, conferințele și programele sale dedicate părinților. Este autoarea a șase cărți despre creșterea copiilor și dezvoltarea emoțională, cele mai cunoscute și apreciate bestselleruri traduse în limba română fiind Cartea familiei care merită mai mult publicată la editura Herald din București și Părintele conștient.
Cu o comunitate globală de peste 2,5 milioane de urmăritori și cu o prezență constantă pe marile scene internaționale dedicate educației și psihologiei, Dr. Shefali susține o schimbare clară de perspectivă: înainte de a încerca să corectăm copilul, este esențial să ne educăm și să ne reglăm pe noi înșine ca adulți. Pe 10 mai anul acesta va fi prezentă la București pe scena Sălii Palatului ca speaker în cadrul conferinței „Părinte conștient, copil împlinit”, un eveniment european revelator de conștientizare personală și transformare relațională. Întrebările esentiale ale evenimentului sunt: „Ce fel de adulți lăsăm lumii de mâine?” și „Ce adulți alegem noi astăzi să fim?”
CSID: Cum ați defini parentingul conștient? Acesta oferă o perspectivă total diferită față de abordările tradiționale. Corect? Transformarea stilului de parenting din unul inconstient, transmis transgenerational din generatie în generatie, într-unul constient, focusat asupra nevoilor reale psihologice ale copilului.
Dr. Shefali: Da. În abordarea tradițională, dacă un adolescent de 17 ani este nepoliticos, lipsit de respect sau nu își face responsabilitățile, părintele este „împuternicit” de modelul tradițional — pe care îl știm cu toții — să pedepsească, să controleze, să țipe, să ridice tonul, să loveasca și să creadă că problema este la copil.
Nu spun că acel copil nu are un comportament problematic, dar soluția nu este doar să-l schimbăm pe copil. E necesar și să ne întrebăm: „Ce mă provoacă și declanșează ceva atât de puternic?” Ce anume din mine și din istoria mea de viata este declanșat?
Asta este parentingul conștient: nu îl „reparăm” doar pe copil. Mai întâi încercăm să înțelegem ce se întâmplă în interiorul nostru, apoi, al doilea pas, să înțelegem ce se întâmplă în interiorul copilului. Iar al treilea pas este să schimbăm comportamentul de ambele părți.
Ceea ce predau eu este o abordare integrată a relației părinte–copil. Exact ca în terapia de cuplu, trebuie să înțelegi ce se întâmplă în fiecare persoană. Doar că, în parenting, pentru că părintele are responsabilitatea supremă și controlul final — mai ales când copilul este mic — ai o responsabilitate mai mare să îți asumi acest rol și să îl onorezi.
CSID: Uneori este foarte dificil să faci acest pas de la parentingul tradițional bazat pe autoritate excesivă, frică, violență, pedepse la parentingul conștient — nu spun „modern”, spun „conștient”. Uneori e chiar provocator pentru părinți. Din punctul dumneavoastră de vedere, care este un element esențial ce lipsește din educația modernă?
Dr. Shefali: Da, lipsesc multe lucruri. Sistemul educațional a fost creat la fel ca sistemul tradițional de parenting: crești niște mici „marionete” și le spui tuturor să stea jos, să asculte și să urmeze, de parcă nu ar avea propria gândire.
Modelul a fost creat pentru ca societatea să aibă ordine și ca noi să putem forma oameni care merg în armată și oameni care merg la fabrică — a fost gândit pentru o mentalitate de tip stăpân–sclav. Iar sistemul educațional de azi încă păstrează asta.
Așa că, atunci când copilul tău nu se descurcă bine la școală și o urăște și nu mai vrea să meargă la scoală, tu te gândești: „Doamne, ce copil dificil am.” Dar ar trebui să te gândești și: „Sărmanul meu copil merge într-un sistem de tip fabrică, și e normal să îl urască, pentru că e inteligent, e creativ și înțelege că acest sistem îl plafonează.”
Deci, da, copilul poate avea o problemă, dar hai să avem și empatie, și compasiune: copilul tău nu este prost și nu este rău.
Iar dacă nu se descurcă la școală și noi țipăm la el: „De ce nu ești bun la matematică?” „De ce nu ești bun la științe?”, deși „fac atâtea eforturi și mă sacrific pentru tine să îți ofer toate acestea” — trebuie să facem un pas înapoi și să realizăm că sistemul este abuziv. Este un șablon rigid.
Imaginează-ți că ți-aș spune astăzi: „Toată ziua, următoarele 10 zile, trebuie să vorbești ca Dr. Shefali. Nu poți fi tu, trebuie să fii eu.”
CSID: Mi-aș dori, totuși…
Dr. Shefali: Nu-ți dorești, nu-ți dorești, nu-ți dorești. Știu că poate ai o fantezie în minte, dar ți-ar fi foarte greu…
CSID: Da, adevărat.
Dr. Shefali: …pentru că tu nu ești eu. Și imaginează-ți că te-aș nota și ți-aș spune: „Trebuie să faci tot ce face ea, perfect.” Asta facem noi cu copiii noștri și, sincer, este aproape criminal.
CSID: E un cuvânt puternic.
Dr. Shefali: Mai ales pentru băieți, pentru că ei sunt „cablați” să fie activi și să se miște mult mai mult decât fetele. Iar când îi bagi în această cușcă, îi etichetezi și spui: „Au ADHD, pentru că nu se comportă ca fetele”, deși structura lor e diferită.
Apoi, 30 de ani mai târziu, ai bărbați furioși, agresivi și violenți. Nu spun că acesta e singurul motiv, dar e unul dintre motive: nu înțelegem ce au nevoie băieții și ce au nevoie fetele. Și știm cu toții: noi suntem femei, știm prin ce am trecut. Am scris o carte despre asta. Patriarhatul nu este bun pentru femei și fetițe, dar cu siguranță nu este bun nici pentru băieții noștri.
Da, iar noi îi învățăm pe copii că sunt greșiți, astfel încât, exact cum spuneai, peste 30 de ani vor crede că este ceva în neregulă cu ei, și asta încă din copilărie.
CSID: Trăim o contradicție: vrem ca cei mici să folosească tehnologia pentru a învăța și a avea rezultate bune la școală, dar în același timp îi vrem departe de social media, aplicații și jocuri. Cum putem gestiona asta?
Dr. Shefali: Am creat, prin tehnologie, un sistem aproape imposibil. Nu există o modalitate realistă de a cere unui copil, unui adolescent sau chiar unui adult să nu fie atras de aceste dispozitive.
Social media este pentru creier ceea ce ar fi un nectar extraordinar pentru o persoană foarte însetată. Creierul nu știe că este ceva dăunător, toxic. El doar reacționează. Neuronii se activează constant: „mai mult, mai mult, următorul, următorul”.
Videoclipurile scurte sunt construite exact pe acest mecanism. Dopamina răspunde la „ce urmează?”. Într-un videoclip lung, dopamina se stabilizează pentru că există o poveste coerentă. Dar în conținutul fragmentat, creierul este într-o stare continuă de anticipare. Pentru copiii noștri, acest proces rulează 24/7.
În timp, creierul devine sensibilizat la acest nivel de stimulare. Apoi viața normală devine prea lentă. Nici noi, adulții, nu mai putem aștepta nici măcar un minut fără să ne verificăm telefonul. Și această „boală” digitală o oferim copiilor noștri de la vârste foarte fragede.
CSID: Ce sfat le oferiți părinților care se simt copleșiți de distragerea tehnologică, mai ales când ei înșiși sunt mereu pe telefon?
Dr. Shefali: Nu poți cere copilului tău să facă un lucru pe care tu nu îl practice, aici e puterea exemplului personal. Copiii, mai ales sub 14 ani, au nevoie de părinți prezenți, conectați emoțional, acordați la nevoile lor.
Copiii nu știu să spună direct „Sunt stresat”. Ei comunică prin limbaj corporal: mănâncă compulsiv, fac glume, devin agitați sau plâng, fac crize de tantrum. Dacă părintele nu este prezent, pierde aceste semnale subtile.
Am devenit dependenți de limbaj și așteptăm ca oamenii să spună explicit ce simt. Dar copiii nu funcționează așa. Ei comunică mult prin corp. Mintea și capacitatea de a articula emoțiile vin mai târziu.
În concluzie, parentingul conștient propune o schimbare de perspectivă: de la dorința de a modela copilul, la disponibilitatea părintelui de a se cunoaște și transforma pe sine. Prin munca și mesajele sale, Shefali Tsabary a contribuit semnificativ la răspândirea acestei viziuni în întreaga lume, încurajând părinții să creeze relații mai autentice, bazate pe empatie, prezență și respect reciproc.
Dr. Shefali va vorbi pe 10 mai 2026, la Sala Palatului din București, alături de Alfie Kohn, Neale Donald Walsch și profesorul Dumitru Constantin Dulcan. Detalii despre eveniment sunt disponibile pe pagina oficială ȘtiuCineSunt.ro, iar biletele pot fi achiziționate de pe platformele IaBilet.ro, Eventim.ro, SalaPalatului.ro și more.ro