Cum prevenim corect rahitismul la copii

Dacă la trei ani, copilul nu are dentiţia completă, mergeţi la medic! Defectul ar putea ascunde rahitismul. Boala poate apărea la doar câteva luni de la naştere şi poate fi diagnosticată chiar şi la 2 ani sau mai târziu.

  • Publicat:
  • Actualizat:
Cum prevenim corect rahitismul la copii

 

Dacă la trei ani, copilul nu are dentiţia completă, mergeţi la medic! Defectul ar putea ascunde rahitismul. Boala poate apărea la doar câteva luni de la naştere şi poate fi diagnosticată chiar şi la 2 ani sau mai târziu.


În perioada sarcinii, este bine să consumaţi ouă, peşte, carne şi brânzeturi fermentate. Aceasta pentru că sunt surse excelente de proteine, calciu şi vitamina D3. Toate aceste elemente sunt folosite şi de făt.

Şi expuneţi-vă la soare, 15 minute în fiecare zi. După naştere însă, sugarul nu se expune la soare timp de 1 an şi are nevoie de administrare de vitamina D3. 

“Se continuă profilaxia rahitismul administrând picături. O picătura are 400 de unităţi, necesarul este de 800 de unităţi pe zi” spune dr. Fănica Buţă, medic primar medicină de familie.

Odată deschis flaconul cu D3, nu uitaţi că eficienţa vitaminei se pierde după 3 săptămâni. După acest termen, se deschide un nou flacon. În plus, mămicile trebuie să ţină seama de încă un aspect.

“Ele trebuie să se asigure că vitamina D3 este înghiţită, altfel avem doar impresia că am administrat. La examenul de bilanţ la 3 luni, medicul are obligaţia să caute semne de rahitism” spune dr. Fănica Buţă, medic primar medicină de familie.

La 3 luni, primul semn poate apărea în zona occipitală a craniului. Se examinează însă şi mâinile, dar şi coastele. La orice suspiciune a medicului generalist, mergeţi la ortopedul pediatru. Însă diagnosticul de rahitism este rar. 

“Se confundă o serie de afecţiuni cu rahitisul. Copilul până la un an şi jumătate e normal să aibă genunchii sub formă de paranteză” spune prof. dr. Mihai Jianu, medic primar ortoped pediatru.

Toracele înfundat este un alt aspect care simulează rahitismul. 

“Diafragmul, muşchiul acesta care separă inima şi plămânii de intestine, este croit genetic mai scurt pe latura aceasta- stern- coloana vertebrală” spune prof. dr. Mihai Jianu, medic primar ortoped pediatru.

Pe măsură ce copilul creşte, se măresc atât cavitatea toracică, dar şi diafragmul. Însă nu în acelaşi ritm. Astfel, diafragmul opune rezistenţă şi înfundă şi mai mult toracele. În acest caz, administrarea de calciu reprezintă un exces. 

“Hipocalcemia este o situaţie reală, dar extrem de rară. În momentul în care apare, există nişte semne clinice: lipsa de calciu se traduce prin instabilitate neuromusculară crescută – ţi se bate o pleoapă” spune prof. dr. Mihai Jianu, medic primar ortoped pediatru.

Atenţie! Calciul în exces poate da reacţii secundare. 

“Avem în spitale secţii de urologie în care puteţi vedea o serie de pietre care se scot din rinichi la copiii mici” spune prof. dr. Mihai Jianu, medic primar ortoped pediatru.

După vârsta de un an, prevenţia rahitismului se face prin expunere la lumină, dimineaţa, 15 minute. Această regula e valabilă pentru toată viaţa. Vitamina D3 se sintetizează, natural, sub piele. 

 
Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân